Am strâns gunoaie cu ochii noștri și ne-am așteptat să vedem Cerul. Am înghesuit înaintea ochilor nesătui tot felul de imagini de nimic sau stricate, n-am pus niciun frâu privirii ca Iov care a zis: “Făcusem un legământ cu ochii mei, și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare (Iov 31:1). Ne-am văzut liberi să privim în “occident”, am scăpat de la două posturi de televiziune și de două ore de emisie pe zi și am dat în internet nelimitat, ne-am așezat și copiii în fața ecranelor și “i-am tâmpit” de nici nu mai mănâncă săracii dacă n-au telefoanele, care să le dea “doza” de “drog” pentru creierele lor fragile. Nici când am văzut cât rău ne fac ecranele nu ne-am oprit. Ne-am lăsat “creierele” prăjite, nu mai citim o carte, nu mai facem sport, nu mai mergem la Biserică pentru că e meci, nu ne mai trezim că am stat până la 3 noaptea la seriale pe Netflix, nu ne mai plimbăm de mână cu soția/soțul, ci ne ținem de mână doar cu “socializarea” pe rețele, care au devenit dictaturi imorale.
Am strâns gunoaie cu mâinile noastre și am crezut că vom fi bogați. Am strâns fiare cu sigle de firmă pe ele, am strâns zdrențe pe care le mănâncă moliile și le decolorează detergenții, am strâns pietre și fiare și am crezut că vom trăi în paradis, dar suntem obosiți, bolnavi și stresați de datorii. Am devenit maniaci, nu avem liniște dacă nu schimbăm plasma, canapeaua, mobila de Bucătărie, dacă nu schimbăm mașina sau chiar partenerul cu unul nou. Alergăm după gunoaie pe care le considerăm comori, când Hristos a spus că singura comoară reală și care merită se adună nu pe pământ, ci în Cer, prin iubire, dărnicie, iertare și prin căutarea Împărăției Cerului.
Am strâns în suflete ură față de familie, față de Dumnezeu și față de credință. Am devenit pe nesimțite ca în zilele lui Noe, când oamenii nu mai construiau cărări spre Rai, ci doar punți cu sens unic spre Iad. Am devenit hulitori și pofticioși după stricăciuni ca în cetățile peste care a căzut pucioasă din Cer și așteptăm vremuri bune. Nu vor veni niciodată dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima, cum au făcut ninivenii de au pus și vitele să postească.
Cu prețuire,
Toni Berbece