Lucruri drăcești continuă să se întâmplă chiar acum în America, pentru că ne-am obișnuit ca promovarea tuturor spurcăciunilor să pornescă de acolo. Mai nou au legalizat în Statul New York uciderea unui prunc cu câteva minute înainte de a fi născut, adică în perfect stadiu de dezvoltare pentru a putea trăi. Motivul este “sănătatea mamei în pericol”. Dar acel pericol poate însemna orice în mintea unui doctor sau a unei mame.
Doctorul american David McKnight a spus-o clar și limpede că și până acum aveau libertatea să scoată copilul din pântecul mamei dacă aceasta era în pericol de moarte, doar că și pentru copil se făcea tot efortul pentru a fi ținut în viață, adică și mama și copilul primeau 100% îngrijiri medicale. Acum e Ok să scoți copilul fără grija de a-l ține în viață, îl poți omorî pur și simplu fără a suporta consecințe ca medic sau ca părinte care ai cerut acest lucru (un astfel de deces al unui prunc aflat în perioada ieșirii din burtică nu mai e o îngrijorare, poate fi scos și pe bucăți sau cu gâtul rupt).
Gândiți-vă că această decizie a fost primită cu multe aplauze, iar Freedom Tower a fost luminat cu o culoare specifică mișcării desfrânării, anume roz. Normal că ăștia de vor vieți “roz” vor să scape de consecințele actelor lor sexuale fără discernământ și responsabilitate, vor să scape de copii făcuți sub influența drogurilor, a alcolului sau a poftelor nestăpânite.
Cum bine declara cineva cu îngrijorare: “Oare urmează să se legalizeze uciderea copiilor care nu sunt conștienți de sine?” Adică până cam pe la 1 an sau 2 o să vină aceeași nebuni să ceară omorârea lor că doar nu sunt ființe conștiente de sine.
Dragă America, dacă nu te oprești din promovarea stricăciunii, dacă nu te lași de faptele tale rele, Dumnezeu va trimite peste tine un popor mai mare decât tine, care te va pedepsi pentru toată libertatea aceasta în care te joci de-a Satana și te crezi Dumnezeu (sau poate că nici nu va fi nevoie de vreun popor, că va veni direct de sus judecata)! Uită-te în Biblie pentru că în felul acesta au stat lucrurile. Mândria, nedreptatea, desfrâul și ocultismul îngenunchează și aruncă în pubela istoriei orice civilizație oricât de sus ar ajunge (valabil pentru orice națiune)!
Rugați-vă pentru America!