Skip to main content

Apel la rugăciune contra unei “dictaturi” sanitare…

Am auzit cu toții declarațiile șocante ale domnului Barna, cum că ar trebui ca la Mall să mergem pe rând, cei inserați și cei neinserați, cei “ștampilați” și cei “neștampilați”. Nu trebuie să ignorăm aceste declarații, pentru că în spatele lor se ascunde o “dictatură”, care se va impune pe fondul lașității și ignoranței noastre. Dacă doar luăm în râs sau ne revoltăm on line fără a mijloci pentru națiunea noastră ne vom trezi cu un pui de “Hitler” la conducerea acestei țări. Și nu mă refer la omul mai sus menționat, ci sunt mulți acolo cu astfel de “potențial”.

Cum credeți că a ajuns cizmarul de Ceaușescu să conducă abuziv un popor, cum credeți că Hitler a ajuns să facă o lume întreagă să întoarcă armele unii împotriva altora? Prin indiferența maselor, care au râs de ambiția demonică a acestora, nedându-le nicio șansă pana când aceștia le-au obținut pe toate. Dictatorii se nasc când popoarele ajung destrăbălate la culme. Ne rugam ca peste România să mai lase Dumnezeu îndurare, ne rugăm ca poporul român să se smerească înaintea Domnului și să strige pentru propria salvare. Să fim scăpați de “ciuma” cea mai rea, “ciuma” unei conduceri demonice fără teamă sfântă și fără iubire de oameni.

Poporul acesta a dorit o îmbunătățire luptând cu armele diavolului, a folosit cea mai groteasca înjurătură ca slogan pentru schimbare, însă nu poți prin scârboșenii și vulgarism să aduci o schimbare, pentru că am dat de alții cel puțin la fel sau mai răi. De ce? Pentru că am luptat ca popor cu arme mizerabile, cu drăcuieli și înjurături, cu mândrie și aroganță, în loc să ne smerim și să ne plecăm genunchii precum părinții noștri la revoluție. Sloganul părinților noștri a fost: “Cu noi este Dumnezeu!”, iar generația de azi trebuie să le ia exemplu. Doamne ajută!

Cu prețuire,
Toni Berbece