Skip to main content

Asta vom păți dacă vom vota în continuare partide care susțin depravarea sexuală

În Timișoara a ieșit un primar de la USR (nu merită sa-i mai menționez numele cum nici Biblia nu i-a menționat numele soției lui Lot, o femeie cu inima legată de curviile și destrăbălările Sodomei), iar una dintre primele acțiuni ale acestui primar a fost să sărbătorească ziua toleranței cu afișarea prin oraș a steagului destrăbălării sexuale și multe alte poze printre care și una cu un bărbat rujat (explicați copiilor voștri poza aceasta cu un bătrânel rujat). Oare câți “creștini” l-au votat?

Dacă vom continua să votăm aceste partide, despre care știm clar că susțin revoluția destrăbălării sexuale, ne vom trezi ca în Viena cu semafoare care să ilustreze bărbați tinându-se de mână, vom vedea ca în Paris treceri de pietoni colorate și afișe la metrou și aeroport cu bărbați sărutându-se. Situația va deveni chiar mai agresivă, se vor crea presiuni să cedăm educația copiilor în mâinile lor (presiuni respinse in primă fază în România), vor continua cu presiuni pentru a permite căsătoriiile colorate și apoi înfierea de copii. Deci se va întâmpla ca în vorba celebră a românului, dacă le vom da un deget nu ne vor lua toată mâna, ci tot corpul, sufletul și duhul.

Nu pot fi “tolerant” cu o “ideologie” care-mi va băga pumnul în gură, care-mi va cere să nu mai numesc păcatele sexuale ca fiind păcate, care-mi va cere să spun contrar credinței mele că familia nu e doar cea formată între un bărbat și o femeie, care-mi va cere să nu mai predic Biblia, care-mi va cere să cedez educația bunului simț și a înfrânării în favoarea destrăbălării de la vârsta preadolescentină. Nu voi da dreptul meu de a fi creștin pe foamea lor lor de a-mi spurca societatea, școala și Biserica!

Cu prețuire pentru rezistența lui Hristos,
Toni Berbece