Skip to main content

Au vrut să ne fure…

Au vrut să ne fure eliberarea și vindecarea, L-au învinuit pe Hristos că scoate draci cu domnul dracilor, au vrut să ne priveze de puterea Lui de eliberare, de singurul care ne poate scăpa de forțele demonice. Și azi fac la fel, ne mint că nu putem fi eliberați de patimi, de vicii, de duhurile de necurăție, când Hristos a spus Bisericii: “În Numele Meu veți scoate draci…(Marcu 16:17)” Până când? Răspunsul este: “Mereu”. Cine-L caută pe Hristos va fi și azi eliberat de aceeași putere care l-a eliberat pe demonizatul din Gadara, eliberat de aceeași putere care a eliberat-o pe “prostituată” sau pe Maria Magdalena de cei șapte draci.

Au vrut să ne fure învierea, au dat bani soldaților să mintă că Hristos de fapt nu a înviat, ci că L-au furat ucenicii (Matei 28:11-15). Dar de fapt El a ieșit din mormânt ca o garanție că și noi vom ieși și că, deși moartea ne va împrăștia trupurile în miliarde de particule, El ne va aduna din pământ și ape și ne va ridica la Cer. Pe cei ce L-au primit ca Mântuitor îi va duce acolo unde S-a dus să le pregătească un loc, iar pe cei care L-au refuzat îi va trimite în locul pregătit Diavolului și demonilor săi (Matei 25:41).

De fapt au vrut să ne fure credința adevărată și să ne lase în schimb o credință omenească fără Hristos, și asta fac și azi, au înlocuit Paștele cu Iepurașul, slujbele de Biserică cu chefuri și beții, sau după slujbe au continuat cu bairame, cu manele sau trapanele, cu îmbuibare și cu fală, dar puțini au luat lumini în trupuri și suflete, pentru mulți lumina s-a rezumat la o lumânare, dar ajunși acasă au continuat curviile, bețiile și hula prin vorbe vulgare, drăcuieli și blesteme. Degeaba duci acasă o lumină dată de o lumânare dacă îți e rușine să-L duci pe Însuși Hristos, care a spus: “Fiți sfinți pentru că și Eu sunt!” Degeaba iei lumină dacă nu ești lumină cum a zis Hristos să fim!

Cu prețuire,
Toni Berbece