Skip to main content

De ce urăște Diavolul așa de mult copiii

O mămica șocată de atentatul care a avut loc în Texas în urma căruia mai mulți copii au fost executați de un tânăr de 18 ani, care și-a luat armă chiar de ziua lui, m-a întrebat de ce urăște Diavolul așa de tare copiii? Da, Diavolul urăște foarte tare copiii pentru că fiecare copil vine în lume cu un destin trasat de Dumnezeu, anume acela de a zdrobi capul oricărui demon pe care-l întâlnește. Iar Diavolul știe că un copil în minus înseamnă mai putine țeste de drac distruse înainte de vreme.

Dumnezeu i-a spus femeii că sămânța ei va zdrobi capul Șarpelui, iar prin Hristos, omul sfințit de El, face asta zilnic. Însă mai grav este dacă Diavolul reușește să pervertească mințile copiilor pentru că a câștigat nu doar soldați ai lui Dumnezeu în minus, ci a câștigat chiar soldați pentru tabara lui demonică în plus. De aceea sunt vânate desenele, cântecele, grădinițele și școlile lor cu toate mizeriile și obscenităților posibile. De aceea adulți conduși demonic intră fie cu o armă și execută copii pentru a reduce numărul celor neprihăniți și pentru a străpunge cu durere și traumă inimile părinților, fie pătrund cu ideologii drăcești prin care le spurcă mințile, ambele situații sunt la fel de grave.

La fel de vinovați ca cei care pătrund cu “arma ideologiei” demonice printre copii suntem si noi părinții când ne abandonăm copiii cu o “armă” periculoasă în mâini, iar aceasta se numește telefon, care este o “armă” care poate fi scăpată de sub control și cu care copiii își pot “împușca” mințile cu pornografie, gunoaie, prostii și nimicuri. Apoi ne mirăm că își pierd virginitatea la 12 ani și că fetele au avorturi de la 14 ani, ne miram că sunt iubitori de plăceri și obraznici, atrași de vrăjitorii și ocultism, nesimțiți și vulgari și de necontrolat de la vârste fragede. De ce? Pentru că o mai spun încă o dată, le dăm o “armă” pe mâini cu care își fac rău zilnic, iar arma e internetul. Dacă nu controlăm timpul lor petrecut pe telefoane, dacă nu controlăm cât mai putem ceea ce consumă, dacă nu le întipărim principii și disciplină, vor crește ca niște marionete ale Diavolului și nu ca sfinți ai lui Hristos. Copilul tău are Biblia lui? O citește? Ai control asupra lui? Îi pui frâu la cât stă pe jocuri și pe telefon? Are o viață disciplinată sau e lăsat necontrolat?

“Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” – Proverbe 22:6

Cu prețuire,
Toni Berbece

Toxiinfecție…

Ne intoxicăm zilnic urechile cu muzică și informații care ne îndeamnă la curvie, la infidelitate, la amante si amanți, la muritul cu borcanul de alcool la gură, la lăudăroșie și chiar la inchinare demonică. Nu realizăm că sufletul este supus la o tortură cum ar fi supus trupul dacă am mânca ceva stricat. Ne mirăm că din noi ies tot felul de gânduri de a-i distruge pe cei din jur, de a ne abandona soțiile sau soții, de a ne abandona copiii în ghearele viciilor, dar nu ne mirăm că ne înconjurăm urechile cu mizerii. Mă irită radioul și muzica românească cum mă irită mirosul de ou clocit, pentru că totul este despre curvie și “arsul” altora, iar mai nou o artistă care se laudă ca merge la Biserică si e mai specială în credința ei a scos o piesă plină de blesteme către cea care i-a furat iubitul. Mai nou ne si blestemăm prin cântece.

Ne intoxicăm zilnic ochii cu informații distructive, tot ce ne înconjoară are menirea să ne stârnească poftele devenind caii aceia bine hrăniți de care vorbea Profetul Ieremia:
“Sunt nişte armăsari bine hrăniţi şi aflaţi în călduri; fiecare nechează după soţia semenului său. Să nu-i pedepsesc Eu oare pentru aceasta, zice Domnul, să nu mă răzbun Eu pe un asemenea neam (Ieremia 5:8)?” Începe caldura si o dată cu ea începe moda destrăbălată a femeilor care se cer claxonate de ochii pofticioși. Ne lăsam conduși de instincte animalice si drăcești în loc să ne lăsam conduși de Duhul lui Dumnezeu, care ne cheamă la cumpătare si respect unii față de alții.

Ne intoxicăm zilnic sufletele cu ură, cu vorbe nimicitoare, cu drăcuieli și înjurături, cu gunoaiele lumii, cu tot ce va pieri într-o zi și nu investim în vesnicie, care este mai aproape decât credem. Zilele trecute într-un cimitir din România doi gropari au scos o bătrânică din mormânt, care arăta ca o mumie bine conservată, și pe ritmuri de manele sărbătoreau că oasele ei au văzut din nou lumina. Dar va veni o zi în care fiecare mort va ieși din groapă si nu pe ritmuri de manele, ci sub trâmbițele înfricoșătoare ale îngerilor vor sta înaintea Tronului de Judecată. Fiecare vom răspunde pentru ce am ales, bine sau rău, Hristos sau Diavol. Tu ce alegi zilnic?

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

“Unde sunt copiii mei?”

Ieri a venit la consiliere spirituală (spovedanie) o tânără tulburată tare de un vis, a visat cum din Cer s-a auzit o voce care a întrebat: “Unde sunt copiii mei?” Apoi pe jos s-au văzut enorm de multe haine albe rămase pe pământ ca si cum trupurile din ele au dispărut, apoi a început o mare groază pe tot pământul, iar din Cer a început să plouă cu foc, era o imagine de iad, oamenii neavând unde să se ascundă, iar cei care au rămas au fost topiți de căldura aceea imensă.

Tânăra care mi-a povestit visul era îngrozită de ceea ce visase și a înțeles de aici cât de real va fi totul, cât de importantă este relația ei cu Hristos și cât de importat este să fim printre copiii Domnului, printre cei spălați de păcate și care se încred în El că vor fi salvați. Ne-am rugat împreuna, iar lacrimile de pocăință au fost reale și pline de pasiune pentru o viață curată cum Hristos ne-a lăsat în Scripturi.

Răpirea Bisericii și sfârșitul violent al lumii în care trăim va fi ceva real, prevestit cu mult timp în urmă de Biblie, iar Biblia are peste 600 de profeții din care aproape toate s-au împlinit cu o acuratețe incredibilă (profeții despre Imperii și Regi, despre popoare și persoane din toate categoriile și din toate părțile lumii cunoscute atunci). Așadar, dacă sute de profeții s-au împlinit, este clar că și profețiile sfârșitului lumii și a răpirii copiilor lui Dumnezeu la Cer se vor împlini, cel mai probabil foarte curând la cât de repede se pervertește pământul și la cât de repede duhul antihristic vrea să pună stăpânire pe el. Ești tu gata de plecare oricând? E cel mai probabil ca noi să fim ultima generație, șansele sunt enorm de mari, agitația naturii, autodistrugerea omenească, calamitățile, razboaiele, păcatele generalizate ca un cancer moral la nivelul națiunilor ne prevestesc că totul se va termina destul de rapid. Nu știm sigur clipa, dar trebuie să știm sigur de partea cui suntem. Ești de partea lui Hristos sau de partea Diavolului? Există doar două tabere, tu în care ești? Ai ales păcatul sau neprihănirea?

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece
Text din Biblie: 1 Tesalonicieni 4:16-18