Skip to main content

Cel mai periculos virus poate fi chiar acum în noi…

Cel mai periculos virus este acela care ne dezbină, este acela care ne face să ne uităm cu silă unii la alții din cauza culorii pielii, din cauza religiei, din cauza unui medicament sau din cauza încredințărilor. Cel mai periculos virus nu este cel care ne ia respirația, ci cel care ne ia iubirea. Aud tot mai des: “Bine c-au murit că erau un pericol “neinserații” ăștia!” Atunci îmi dau seama că unii trăiesc având în ei un virus al urii, timp în care alții mor de unul mai puțin periculos. Poate că unii au murit de vreun virus, dar au avut totuși sufletul salvat de Hristos, însă a trăi cu virusul urii și al disprețului în tine e cel mai periculos lucru.

Cel mai periculos virus este cel al neiertării, să știi că bântuie moartea pe lângă tine, să știi că ai tăi sunt bolnavi si că pot muri oricând si totuși să nu le dai un telefon pentru a te împăca cu ei înseamnă că virusul morții deja te-a infectat. Ție încă să-ți pese de casa aceea împărțită nedrept, de terenul acela luat de fratele tău, de banii aceia pe care mama i-a dat doar surorii tale, tie să-ți pese că vecinul ți-a furat locul de parcare și să nu-l saluți în timp ce moartea ne poate trimite oricând pe fiecare la Judecată asta e adevarata boală.

Cel mai periculos virus, așadar, este cel care ne fură iubirea, compasiunea, care ne face să furăm din miliardele țării în timp ce oameni mor în spitale că nu au paturi, tuburi de oxigen sau medicamente esențiale, tu să faci pomeni electorale în timp ce oamenii bolnavi de cancer aproape că sunt eradicați din țara asta. Cel mai mare virus e în noi și are mai multe denumiri pe care vi le înșirui: corupția, lăcomia, ura, neiertarea, vorba rea, ochiul rău, invidia, necredința, mânia, etc… De virusul acesta te vindecă doar credința în Hristos, care poate înnoi inima ta. A muri fără aer nu-i păcat, dar a muri fără iubire e cel mai mare păcat!

Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Exod 23:25-26

Nu uita…

Nu uita că Hristos a putut să doarmă în timpul unei furtuni, pentru că liniștea nu e dată de ce e în afară, ci de ce e în interiorul tău. Când Îl ai pe Dumnezeu, faci din furtunile vieții pernă pentru un somn liniștit în brațele Mântuitorului Tău, iar din valuri faci hamac în care te legeni liniștit, pentru că știi că nimic nu te poate vătăma când Hristos a scris viață. Le povesteam ieri oamenilor la slujbă că Isus a potolit mii de miliarde de molecule care formau Marea Galileii, oare nu poate potoli și o mână de molecule de celule de cancer sau de orice altă boală sau virus? Oare Hristosul care le-a vorbit milioanelor de tone de apă și s-au potolit, nu poate vorbi unui creier de câteva sute de grame care-ți face probleme să se potolească? Totul stă în credință!

Nu uita că Petru a dormit între soldații care-l păzeau legat cu cătușe și care-l supravegheau pentru următoarea decapitare pe care Irod o plănuise. Nu si-a smuls nici parul, nici hainele, nu a jelit, nu a cerut somnifere, n-a intrat în depresie, ci a adormit pentru că a învățat liniștea de la Hristos care l-a învățat să meargă pe ape. În liniștea sufletului tău se vede dacă ai fost si ești cu Hristos sau nu.

Nu uita că Pavel si Sila au cântat în miez de noapte cântări de laudă, deși aveau picioarele în butuci și au fost arestați pentru că mergeau la Biserică și eliberau oameni de sub puterea celui rău. Alții ar fi clacat, ar fi cedat nervos, ar fi renunțat la un Dumnezeu care permite așa ceva. Dar ei si-au înecat întrebările, îngrijorările si temerile în cântări de laudă, când gândurile de îngrijorare îți vorbesc așa de tare încât devin o obsesie, dă muzica sufletului la maxim si laudă-L pe Hristos. Doar așa poți înăbuși vocile îngrijorării, care-s obraznice si persistente. Lauda te scutește de o minte obosită și chinuită de gânduri nimicitoare. Cei cu inima curată să laude pe Domnul!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Mi-e dor…

Mi-e dor să vă văd fără “tifonul” acesta pe fețe, mi-e dor să vă văd zâmbind sau încruntați, mi-a dor de fețele voastre senine sau triste, mi-e dor de noi, unici si frumoși, nu toți albaștri la gură. Dar tare îmi e că până nu ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu, până nu strigăm la El, nu ne vom vedea fețele prea curând. Psalmistul spunea: Ferice de poporul care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne (Psalmul 89:15)!, iar în alt loc: “Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!” Așadar fericirea noastră ține de Dumnezeu, când privim spre El (Psalmul 4:6).

Mi-e doar să nu fie un act de eroism când îmi dau masca jos pentru a respira mai bine, mi-e dor să nu se încrunte nimeni la mine ca si când aș fi comis o crimă când trag în jos de “tifonul” de la gură. Mi-e dor să nu mă mai întrebe nimeni când iau loc la o masă dacă m-am lăsat inserat sau nu. Dar tare îmi e că până nu ni se face dor de Dumnezeu nu vom mai experimenta libertatea. Doar împrietenindu-ne cu Dumnezeu va fugi acest diavol de noi. Biblia ne spune: “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoșilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloșia; tânguiţi-vă și plângeţi” (Iacov 4:7-10).

Mi-e doar să nu mai fiu “abuzat” cu știri despre câți au murit care nu erau inserați sau care erau chiar cu schema completă. Mi-e doar să nu mai “prelungească” și iar “prelungească” stările de urgentă. Ne e dor să fim lăsați să trăim și să murim cum e cursul vieții, în spitale, tratați egal, sau acasă de n-am mai ajuns acolo, fără a ne băga ei abuziv legi neconstituționale, care să dea privilegii doar unora. Mi-e dor ca moartea să nu mai fie văzută atât de rea, pentru că Apostolul Pavel a spus că pentru un creștin a trăi este Hristos, iar a muri un câștig, iar cei ce trăiesc in Hristos au pace, au liniște si dorm ca Petru, liniștiți chiar de lanțurile zăngănesc în jurul lor. Noi respectăm doctorii, credem că sunt lăsați de Dumnezeu să ne ajute, afirmăm că virusurile mortale există, credem că există medicamente necesare în boală, dar mai afirmăm că omul e făcut să fie liber în viață sau moarte, fiind precauți atât cu trupul cât și cu sufletul.

Cu prețuire,
Toni Berbece