Skip to main content

Rugăciune urgentă pentru pacea Ucrainei…

Liderii lumii sunt în alertă din cauza stării încordate de la granița Ucrainei. Oare se pregătește Rusia de o invazie în țara vecină cu noi ținând cont că a pregătit 100 de mii de soldați, 1300 tancuri, 1300 unitati artilerie si 380 lansatoare rachete marcate cu ” dungi albe de invazie”, pentru a fi deosebite de cele inamice? Așadar, este nevoie urgentă de rugăciune pentru ca această situație să nu se transforme într-un război, mai ales într-unul cu potențial de a cuprinde tot mapamondul.

Uitându-ne în istorie vom constata că mici scântei au dus la Razboaiele Mondiale, e suficient ca doua, trei națiune să se încaiere și ne putem trezi cu un război generalizat. Mai ales în situația dată, în care mulți lideri mondiali sunt înarmați nuclear chiar nu este de glumit cu astfel de stări tensionate.

Biserica are datoria să mijlocească pentru ca sângele celor nevinovați să nu curgă râuri. “Căpetenia demonică” a violenței așteaptă să se înfrupte din trupurile moarte ale celor folosiți ca și “carne de tun” de “păpușarii” lumii, care din cauza stării generalizate de păcat își pierd rațiunea și aduc “ciuma morții” peste omenire. Haideți să ne rugăm și să cerem vremuri de har, de pocăință și de pace peste pământ. Și chiar de nu ne va afecta pe noi (deși îmi este greu să cred), haideți să mijlocim pentru ca mamele, șotiile, copiii să nu rămână fără fii, soți și tați. Din aceste situații nu câștiga nimeni decât moartea. Așadar, avem datoria ca și creștini, ca Biserică și ca oameni să-I cerem lui Dumnezeu îndurare peste pământ.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Bucurați-vă…

Bucurați-vă că aveți Biblii, că puteți să le citiți în tramvai, în metrou, în parc fără a fi arestați. Sunt țări în care dacă ai scos o Biblie este mai grav decât dacă ai scoate un pistol sau o bombă. Sunt țări în care oamenii descoperiți cu o Biblie asupra lor sunt schingiuiți și interogați cu privire la fiecare creștin pe care-l cunosc și cu privire la fiecare Biblie ascunsă. Sunt țări în care Biblia încă este scrisă de mână, pentru că la ei nu se tipărește. Tu ai două sau trei Biblii, poți avea o sută de copii și le poți citi oriunde. Dar o faci?

Bucurați-vă că putem vorbi despre Hristos pe stradă, în școli, la muncă, oriunde, pentru că unii nu au acest drept. Dacă rostesc Numele lui Hristos este ca și cum ar fi rostit cea mai mare amenințare la adresa statului, și chiar este cea mai mare amenințare pentru un stat opresiv, ticălos și demonic. Bucurați-vă și profitați, vorbiți cu oricine despre Hristos cât mai puteți, până nu cuprinde întunericul și această națiune, iar Hristos va fi cea mai mare amenințare pentru demonicul din ea. De altfel, vorbind despre Hristos ne protejăm viețile, familiile și națiunea, pentru că doar El aduce dragoste, înțelepciune și toleranță într-o țară.

Bucurați-vă că vă puteți ruga acasă sau în Biserici. Sunt țări “creștine” în care nu mai ai voie nici să cânți în Biserică din cauza “ciumei minții”. Bucurați-vă că nu vă urmărește nimeni că vă adunați cu frații prin case ca să lăudați pe Dumnezeu și să vorbiți din Scriptură. În unele țări aceasta este infracțiune și a fost și la noi nu de mult. Diavolul ar vrea să readucă din nou acest control, dar dacă noi stăm în mijlocire, vom păstra harul și libertatea peste națiune și Biserică. Să nu uităm că un pastor plin de Duh a adus la Timișoara și apoi în toată țara Revoluția Libertății, pentru că pasiunea pentru Hristos aprinde focul după libertate și după încetarea opresiunilor.

Unde sunt creștini se mai luptă încă pentru pace, libertate și dreptate. Unde aceștia dorm, silnicia, violenta și abuzul își fac de cap.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Vestind puterea lui Hristos în Uber…

Ieri am mers cu uber-ul, vorbăreț din fire fiind, am început să discut despre mașini, despre amenzi, despre motoare pe benzină sau electrice, dar în inima mea simțeam că șoferul are nevoie de Hristos. Am început să mă rog să găsesc o portiță prin care să-i pot vorbi despre salvarea prin El. N-am găsit niciuna așa că i-am spus direct: “Eu merg la Biserică acum, e minunat unde merg, Dumnezeu lucrează și schimbă vieți și azi!” Din senin am început să-i vorbesc despre eliberarea de droguri. Atunci s-a întors spre mine și mi-a spus: “Și eu mă lupt cu drogurile, tocmai am scăpat de ele prin niște medicamente și cu ajutorul unui psiholog!”

Am început sa-i spun despre un pasaj din Biblie în care Hristos spune că mulți se eliberează prin puterile lor, dar duhul rău care a fost scos (viciul de pornografie, de droguri, de curvie, etc…) se întoarce cu alți șapte mai puternici și starea omului care a luptat prin propriile forțe va fi mult mai rea. I-am spus că doar Hristos îl poate proteja definitiv în lupta cu viciul lui. La sfârșitul discuției i-am cerut voie să mă rog pentru el. A acceptat cu bucurie și chiar s-a întors spre mine pentru a pune mâna pe el. Acolo în uber m-am rugat cu putere ca Hristos să vină în viața lui și să-l țină puternic în lupta cu dușmanul nostru, Diavolul. Ochii îi sclipeau de bucurie. A plecat fericit, câstigând o cursă spre Rai.

Creștinismul pe care-l vrea Hristos este acesta în care să nu tăcem, în care să “îi silim” pe alții care nu se cred vrednici să între la Cină cu Împăratul, să creadă că și ei pot avea parte, acești oameni schilodiți de păcat și de Diavol trebuie să fie încredințați că noi, trimișii Lui Hristos, avem slujba împăcării prin Sângele lui Isus cu Tatăl. Orbii, șchiopii, cei sărăciți de Satana prin vicii au acces gratis la har, chiar dacă le este greu să creadă, noi trebuie să-i împingem prin sute de încurajări să intre în bucuria lui Hristos. Ieri am reușit să conving pe unul, astăzi mă rog să-i pot convinge pe alții. Tu te lupți ca și alții să aibă parte de Rai?

Noi am primit putere să zdrobim capetele șerpilor, în schimb ni s-a promis protecție deplină față de ei (Luca 10:19), îndrăznește să te rogi pentru bolnavi, pentru cei chinuiți de duhuri, pentru orbi spiritual și vei vedea minunea dezrobirii.

Cu prețuire,
Toni Berbece