Author: toniberbece

Ne va condamna praful de pe tălpile sfinților care vin la noi să ne îndrepte pe cale și să ne cheme la neprihănire, praful de pe picioarele lor ne va sta ca mărturie în ziua Judecății, dacă nu ne întoarcem de la păcatele și răutatea noastre ca națiune și nu ne vom sfinți. Avem mai mulți sfinți ca aproape orice neam din lumea aceasta, ne sunt calendarele pline cu ei, ne-au călcat, iar unii încă ne calcă pământul românesc, dar dacă nu ne lăsăm de beții, de curvii, de ucideri de prunci prin avort, de vicii și de mândria de a fi creștini din oficiu fără pocăință, atunci vom fi cel mai aspru judecat popor.

Ne va condamna praful de pe Bibliile noastre, pentru că le avem pretutindeni. Până și pe gratis putem obține Biblii dacă ne străduim puțin, oriunde mergi în librării vei găsi și o Biblie. Chinezii, arabii sau alte popoare își riscă viața pentru o singură foaia ruptă din Sfânta Scriptură, că toată Biblia nu o găsesc ușor. Ei își așteaptă rândul pentru a citit câteva foi din Sfânta Carte, foi pe care le memorează, iar la noi se pune praful pe Biblii și avem un creștinism după ureche, nici 10% din cei 90% dintre romanii declarați creștini n-au citit Biblia și nici n-o trăiesc.

Ne va condamna praful de pe podelele noastre, praf care nu ne-a văzut genunchii plecați la rugăciune. Suntem un popor care la necaz alergăm să se roage toți călugării și călugărițele, dar unii dintre noi nu știm a ne ruga nici “Tatăl nostru”, pentru că pelerinajele la moaște și sfinți ne țin loc de rugăciuni și ne-am făcut “Meca” noastră din mormântul lui Arsenie Boca, care nici nu mai aude, nici nu mai vede. Am fi creștini cu adevărat dacă am șterge mai des praful cu genunchii noștri și nu ne-am lăsa inimile îngreunate de praful acestui pământ. Ne aducem aminte de rugăciune doar când mai primim câte un diagnostic de la medic, dar nici atunci nu ne rugăm singuri. Până nu învățăm a ne ruga nu vom avea o viața de biruință.

Fii un crestin autentic, ascultă glasul sfinților care vorbesc prin Duhul Sfânt și cheamă la pocăința, șterge praful de pe Biblie și citește-o și pleșcari genunchii mai des pe podeaua cămăruțe tale pentru a te întâlni acolo cu Hristos.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Am întâlnit un tânăr într-un parc care se droga, l-am abordat și i-am zis că are nevoie de Dumnezeu, la care mi-a răspuns amețit: “Sunt ateu…” I-am spus că nu există atei, ci doar oameni care își maschează închinarea la altceva decât Dumnezeu. Cu toții ne închinăm la ceva anume. Tânărul dependent de droguri se închină la plăcerea lui, face totul pentru ea, ar vinde și termopanele de la casă pentru o doză, cum a făcut un prieten care azi este eliberat. Plăcerea e un dumnezeu, dar unul înșelător. Ateii sunt adesea închinători la propriile plăceri.

Sunt oameni care zic că sunt atei și care nu se roagă înainte de masă, ei nu-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu-L laudă pentru mâncarea oferită, dar iau un moment de “reculegere” pentru a face poze la mâncare și pentru a o posta pe internet, ca mai apoi să primească ei laude pentru lucrurile scumpe pe care le mănâncă. Aceștia sunt închinători la propria imagine, vor să aibă o imagine bună, de oameni bogați, oameni dichisiți, oameni cu fițe. La fel fac și cu o mașină, dau totul să aibă o mașină cu care să se laude mai apoi și cu care, când merg la plajă, intră până-n apa mării cu ea doar pentru a fi văzuți. Aceștia sunt ateii care se închină la imaginea lor.

Oamenii de azi își fac dumnezei din plăceri, din imagine, din lăudăroșie. Merg la sală și bagă zeci de milioane în prafuri pentru a se umfla, fetele își umflă buzele și sânii doar pentru a da bine în poze și pentru a întoarce oamenii privirile după ei. Apoi zic că n-au dumnezeu, dar dumnezeul lor este dumnezeul lumii acesteia care este curvia, lăudăroșia, pofta stricată și obraznică. Precum tânăra din imagine, care îngenunchează pentru a face poze cu o geantă scumpă. Aceasta este imaginea închinării de azi, nu la Dumnezeul adevărat care dă pace și binecuvântare, ci la unul mort, la unul care nu poate vorbi și nu poate asculta rugăciuni.

Nu te minții, nu există atei, cu toții ne închinăm la ceva, dar ferice de cei ce se închină la Dumnezeu și-și găsesc sensul în El.

“Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” (1 Ioan 2:16).

Cu prețuire,
Toni Berbece

Îmi aduc aminte că vara trecută am fost împinși de restricții să facem slujbele în aer liber, am închiriat un teren destul de izolat pe care am început să ne închinăm și să lăudăm pe Dumnezeu. Cineva a chemat poliția, deși decibelii nu depășeau limita legală și nici nu aveam slujba în orele de odihnă. Când a sosit polițistul ne-a binecuvântat și ne-a spus că suntem frați în credință, iar ceea ce facem este perfect legal. Persoana care a făcut reclamația în repetate rânduri mai apoi și-a arătat dezgustul printr-un mesaj dat pe adresa Bisericii față de credința noastră, arătând că nu decibelii o deranjau, ci simplul fapt că ne adunam ca Biserică. Aproape în fiecare duminică eram vizitați de poliție și mereu eram încurajați chiar de ei să ne închinăm.

Biblia este plină de astfel de încurajări. Înainte ca evreii să fie condamnați la moarte prin Haman, consilierul lui Ahașveroș, Dumnezeu a pus-o pe Estera, o evreică, regină peste acel Imperiu. Haman nici nu știa de ce o să fie lovit luându-se de copiii Domnului, iar pe spânzurătoarea construită pentru evreul Mardoheu a fost spânzurat chiar el, dușmanul copiilor Atotputernicului Dumnezeu. Pentru că Profetul Zaharia zice în Scriptură din partea Domnului: “…căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei (Zaharia 2:8)!”

O bunică de 89 de ani îmi povestea zilele trecute că o rudă o ura tare mult pentru că era credincioasă, nu-i suporta credința și nici Dumnezeul, o hărțuia prin vorbe și comportament și o denigra mereu. La un moment dat i-a zis cu ură și batjocură sa-și ia scânduri de pe acoperiș casei pe care o construia și să-și facă sicriu. Acel om a murit după o vreme de cancer în gât. Pentru că tot Biblia ne spune că “răzbunarea este a Domnului”. Înțelege cât de prețios ești și că viața ta nu este a hazardului și a întâmplării, nicio boală, problemă, încercare nu vine la întâmplare. Toate îți vor arăta ce Dumnezeu mare ai și ce pace lasă el peste încercările vieții tale. Iar când drumul se sfârșește aici, ai o casă minunată dincolo și o vesnicie în care să fii fericit.

Încrede-te în Dumnezeu!
Cu prețuire,
Toni Berbece