Author: toniberbece

Ucenicii lui Isus nu au botezat niciun copil deși aceștia, la porunca lui Isus, au botezat mai mulți oameni decât a făcut-o Ioan Botezătorul (Ioan 4:1-2). Copiii în schimbi erau aduși la Templul lui Dumnezeu, iar mai apoi poporul, când a văzut ungerea lui Isus, îi aducea la Acesta pentru a fi binecuvântați.

Binecuvântarea pe care noi o rostim asupra copiilor noștri este binecuvântarea pe care Dumnezeu le-a dat-o ca poruncă evreilor prin Moise ca să fie rostită asupra noilor născuți, iată care este: “Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze faţa Sa peste tine şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea (Numeri 6:24-26)!”

Copilul fiind binecuvântat astfel are asupra lui cea mai mare binecuvântare și protecție care i se poate da, anume Însuși Numele lui Dumnezeu Atotputernicul asupra lui. Apoi, copilul binecuvântat este crescut în principiile creștine, ca singur și nesilit de nimeni, ci de bună voie, să aleagă să fie un urmaș al lui Cristos și să intre la maturitate prin botez în sânul Bisericii, a trupului lui Isus Cristos. Porunca lui Isus din Evanghelia după Marcu a fost ca oricine va crede să fie și botezat, deci mai întâi credința și apoi mărturisirea ei în apa botezului, care este simbolul morții firii păcătoase și al învierii în noua viață alături de Cristos.

Aceaara este Scriptura, restul sunt schimbări și adăugiri omenești, datini și obiceiuri.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Un tip din Zimbabwe pe nume Tito Watts a pretins că a avut o revelați în urma căreia Cristos i-ar fi dat bilete din aur pe care să le vândă pe pământ, pentru doar 500 de dolari ți se garanta scăparea de Judecata de Apoi. Fără pocăință, fără să-ți ceri iertare de la Cristos, fără să trăiești o viață curată, doar atât trebuie să știi că pe un bilet intră doar o singură persoană.

Poliția a arestat acest tip, care făcea bilete din lemn poleite cu ceva auriu și pe care scria cu pixul “Ticket to Heaven”, dar șocul a venit după ce o mulțime de oameni le-a cerut polițiștilor să-l elibereze. De ce? Pentru că iluziile sunt plăcute, minciunile au fost întotdeauna de dorit. Să te minți că orice ai face ajungi tot în cer doar pentru că ai cumpărat un bilet spre cer sau doar pentru că te-ai născut în România, de unde toți pleacă spre cer pentru că așa li se predică de secole, e mai ușor decât să trăiești cu Cristos.

Nu ați observat că la noi în neam cu o lumânare la capul mortului și cu o pomană zdravănă se rezolvă problema mântuirii? Nu contează că a murit în șanț beat criță sau drogat sau că era curvarul satului. Important e că omul avea credința lui strămoșească în care a murit, credință strămoșească înseamnă cam atât: de Paște și de Crăciun se face mare bairam cu beție și îmbuibare, iar în restul zilelor cât mai multe păcate.

Oamenii vor să fie lăsați în pace, să nu li se amintească de păcate, să nu li se spună de nimic din ce greșesc, să nu cumva să le vorbești de pocăință, de renunțare, de viață curată fără destrăbălări, dar vor și sfânta cruce, vor și pe Cristos și mântuirea Lui. Așa nu se poate. Ori o viață păcătoasă cu Iadul la capăt, ori o viață curată cu Cristos și cu Raiul la capăt. Ai de ales chiar dacă Biserica la care mergi nu îți spune asta de teamă să nu te pierde ca enoriaș și de teama de a nu pierde cotizația aferentă.

Dacă nu pricepi ești fix ca cei care au cumpărat bilete spre cer cu 500 de dolari bucata.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Diferența dintre Biserica Primară și Biserica de astăzi, dintre creștinii de atunci și creștinii de astăzi este că cei de atunci își riscau averile pentru Cristos, nu le păsa că riscă să li se confiște tot, unii chiar le vindeau și se dedicau misiunii răspândirii Evangheliei, puneau mână de la mână și susțineau misiunile Apostolilor, iar unii dintre cei de astăzi întreabă cu zgârcenie: “Mai e dărnicia valabilă?” Pentru ei era o onoare să cheltuie pentru Împărăție, pentru unii dintre noi e un chin.

Cei de atunci erau biciuiți, bătuți, crucificați și dați la lei, purtau pe trupurile lor cicatrici adânci făcute de persecutori, iar unii dintre cei de astăzi trăiesc într-un comfort spiritual atât de mare încât preocuparea primară cu privire la trupurile lor este: “Am voie să-mi fac tatuaj, mai e îmbuibarea un păcat?”

Cei de atunci stăruiau în rugăciune și primeau botezul Duhului Sfânt, venea puterea Acestuia peste ei de se vedeau chiar și flăcări de foc peste capetele lor, vorbeau în alte limbi, prooroceau, aveau vedenii, primeau daruri de vindecare, de cunoștință și o mare credință astfel că ieșeau pe străzi și vorbeau cu alții despre Cristos, întorcând mii din moarte la viață. Iar cei de astăzi, decât să stăruiască în rugăciune pentru a primi toate acestea, le-a fost mai ușor să desființeze botezul cu Duh Sfânt întrebând: “Păi mai e valabil acest botez și azi?” Ne rugăm plictisiți și mecanic ca la școală la începutul orei de religie și vrem înflăcărare, cântăm stând pe scaune moi și ne mirăm că nu-i entuziasm, considerăm bătutul din palme păcat și ne mirăm de ce o galerie de fotbal are mai mult zel, iar la un meci merg mai mulți oameni.

Diferențele sunt mai multe, de aceea Duhul Sfânt ne cheamă să ne intoarcem la origini, la prima credință, la prima dragoste, la ceea ce a fost Biserica atunci când Cristos a născut-o prin Cruce și prin Botezul cu Duh.

Cu prețuire,

Toni Berbece