Skip to main content

Sa fii bun nu costă mult

În timpul marii crize economice din anul 1930, în America o firmă care comercializa făină și alte alimente în saci mari de 30-40 de kg a observat că femeilor nu le mai rămâneau bani și de haine pentru copilași așa că le făceau haine din pânza de sac rămasă.

Toți copiii arătau cam la fel. Atunci acea companie a decis să pună fâina în saci din material mai fin și frumos colorat pentru ca micuții să nu mai fie îmbrăcați în materialul acela rugos și lipsit de culoare. Un gest de bunătate la îndemâna lor, dar pe care unii l-ar fi trecut cu vederea.

Să fii bun este foarte ieftin, să vrei e scump. Te costă confortul tău și te mai costă modelarea gândirii spre a fi mereu pe fază. Pe fază la ce? Sunt in jurul tău sute de momente oferite pe tavă spre a fi bun. De exemplu să plătește unui pensionar măruntele cumpărături când îl prinzi la casă, multe nu te costă pentru că oricum ei cumpără ce-i mai ieftin și în cantitățile cele mai mici.

Așadar nu e greu să faci bine, ci să-ți setezi mintea să născocească la orice pas tot felul de metode de a face binele. Cum bine reiese din cuvintele lui Hristos, ochiul rău e o boală iar inima rea te desparte de oameni și de Cer, dar inima plină de bunătate e unită cu singurul care este bun, cu Dumnezeu!

Doamne ajută!

De ce ar trebui să ne plângem

Ne plângem că nu avem spitale și medicamente, dar nu ne plângem că în spitalele din România sunt avortați aproximativ 250 de copii zilnic, cărora li se ia dreptul la viață fără o lacrimă măcar din partea celor care o fac. Plângem că nu sunt spitale, dar facem stadioane de 500 de milioane de euro, pentru distracție avem, pentru suferința altora nu.

Ne plângem că în țara noastră nu sunt bani ca în altele, dar în timp ce un copil are alocația 84 de lei, mii de bătrâni au pensii cu care-și pot lua doar medicamente, orfanii și văduvele nu au niciun sprijin, în țara asta din bugetul de stat se fură și se risipesc miliarde.

Ne plângem că nu avem autostrăzi, dar uităm că drumurile noastre nu duc spre casa săracului, spre casa văduvei și spre orfelinatele unde plâng zi de zi suflete nevinovate, ci duc tot mai mult spre Mall-uri și locuri de distracții egoiste.

Ne plângem că nu avem educație bună în școli, dar milioane de case în care cresc milioane de copiii sunt pline de bătăi, înjurături, vicii, părinți despărțiți, copii abandonați la televizoare și pe internet, uitând astfel că nu școala ne educă copiii, ci noi părinții.

Ne plângem că ne împuținăm ca popor, că am fost 24 de milioane și mai suntem 19, iar de la an la an scădem tot mai mult, însă uităm că tinerii nu mai întemeiază familii pentru că azi e mai la modă să numeri partenerii de sex pe care i-ai avut decât să numeri anii petrecuți cu persoana căreia ar trebui să-i fii credincioasă.

Haideți să ne plângem de ce ar trebui să ne plângem cu adevărat, să plângem păcatele acestui popor, ale noastre ale tuturor și atunci se va schimba ceva în bine.

Doamne ajută!

*Text: Plângerile lui Ieremia 3:39-41

Blestemul pierderii indentității sexuale și de orice fel

Știrea care a zguduit lumea este aceea că CEO al celebrului brand Apple anunță că homosexualitatea lui este cel mai mare dar de la “dumnezeu” (am scris cu “d” mic și ghilimele pentru că nu Dumnezeul adevărat i-a dat acest dar, ci altul). Face această declarație, atenție, pentru copiii care nu știu ce sex să aleagă.

Vedeți, Satana scoate în față “Goliații” lui pentru a-l huli pe Dumnezeu. Ce are mai mare, mai influent, mai cu putere și mai cu bani, el scoate în față prin Mass-media și nu numai, însă are și Dumnezeu “Davizii” Lui. Armata Domnului și a Satanei stau față în față, se bucură ei un pic și au gura mare până când scoate Domnul un David și le ia tuturor rânjetele de pe fețe. Tot ce construiesc cu muncă grea Dumnezeu le dărâmă printr-un “copil” chiar (vezi cine a câștigat alegerile în Brazilia – un creștin conservator – un David al poporului său).

Mai aud că e la modă trecerea la o altă specie, unii se simt foarte bine identificândndu-se cu un anume animal. Unii se cred reptile și-și taie urechile, își pun cornițe, își tatuează pielea, își despică limba, își ascut dinții, își tatuează cu negru albul ochilor, alții se cred câini sau ponei.

Acest lucru nu este o binecuvântare, ci conform Bibliei un blestem. Unde am găsit acest lucru în Biblie? Ați auzit de Nebucadnețar? Acest împărat pentru că s-a mândrit și s-a crezut dumnezeu a înnebunit și timp de 7 ani s-a crezut și el animal, a ajuns să doarmă sub cerul liber și să mănânce iarbă ca și boii. După șapte ani Dumnezeu i-a dat din nou luciditate, iar Nebucadnețar s-a smerit, recunoscându-L pe Dumnezeu.

Iată ce a spus când Dumnezeu i-a cercetat mintea: “După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc… Acum eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor… El poate să smerească pe cei ce umblă în mândrie (Daniel 4:34;37)!”

Oare răspund acești oameni în vremea cercetării lor? Oare conștientizează că nu sunt dumnezei și că au un Creator, care i-a făcut într-un fel anume și nu doar pentru plăcerile lor carnale? Scoțându-L pe Dumnezeu din conștiință, din cugetele și viețile noastre căpătăm cele mai crunte malformații ale psihicului.

Să ne rugăm pentru vremea cercetării lor, cât mai mulți să se smerească și să se întoarcă din nebunia lor, transformând blestemul în binecuvântare până nu e prea târziu!

Doamne ajută!