Skip to main content

Ne hrănim…

Ne hrănim cu panică, cu știri alarmiste, cu fricile altora, suntem aspiratoare de vești rele și ne mirăm de depresii, atacuri de panică și frici care ne paralizează. Ne mirăm că sărim ca oile la metode false de salvare bifând o agendă demonică de controlare și de subjugare. Frica ne face slabi chiar dacă suntem mulți, un câine poate mâna 100 de oi fricoase, dar un câine nu va putea niciodată urni din loc un leu. Biblia spune că cel neprihănit îndrăznește ca un leu tânăr, ce ne slăbește de fapt este păcatul.

Ne hrănim cu pornografie, ne umblă ochii după trupurile femeilor vulgare, nu știm să ne înfrânăm privirea si ne mirăm că nu avem astâmpăr lângă o femeie, ne mirăm de ce nu suntem credincioși soției minunate pe care am primit-o ca dar. Le scăpară ochii femeilor după aventuri romantice cu alți bărbați, poftesc orice bărbat care le arunca câte un avans într-un cârlig al morții, nu văd că dincolo de un “hei, frumoas-o” se află un divorț necruțător, lacrimi multe si depresii pentru copii si un viitor incert si o bătrânețe nefericită.

Ne hrănim cu nimicuri si vrem să fim culți, ne hrănim cu informații false si vrem să știm adevarul, ne hrănim cu frânturi din toate si vrem să fim profesioniști în orice domeniu, ne hrănim cu mândrie si credem că suntem dumnezei, ne hrănim cu ură și credem că suntem puternici, ne hrănim cu răutate și credem că suntem stăpâni. Dar adevarata hrană care înnobilează și dă caracter este hrana din Dumnezeu despre care Hristos a spus: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4)“. Cuvântul ieșit din gura lui Dumnezeu e la dispoziția ta si se numește Biblia. Te hrănești tu cu el?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Astăzi nu-i ciudat…

Astăzi nu-i ciudat să îți duci copilul la un curs de inițiere în vrăjitorie, magie și ocultism, nu-i ciudat să-l înveți să invoce demoni și să manipuleze forțele drăcești, dar e ciudat să-l lași la ora de religie sau să-l duci la Biserică, e ciudat să-i cumperi o Biblie ca să citească despre Hristos, care eliberează de puterea distructivă a Diavolului și de păcat. O mămică mi-a trimis, îngrijorată fiind, un anunț de pe un grup cu mii de mame, iar acest anunț invita la inițierea copiilor în preoția zeității Ishtar, iar cursurile erau despre vrăjitorie, magie, ghicit, ezoterism si alte “demonisme”. De altfel astfel de zeități în vechime erau însărcinate cu prostituția sacră, cu uciderea de prunci, cu blestemele si cu tot ce-i mai demonic. Așadar, nu-i ciudat să îți dai copilul spre inițierea în lucruri drăcești, dar vă irită când auziți de Hristos. La urma urmei, Diavolul a fost deja condamnat, iar a învață despre el si a te iniția în puterile lui este o capcană și o risipă, dar a învață despre Hristos este investiție într-o viata curată și în veșnicia ta.

Astăzi nu-i ciudat să îți lași copilul în cluburi, unde consumă băuturi alcoolice si alte substanțe halucinogene, dar e ciudat să-l duci la Biserică să fie împărtășit cu Cina Domnului, e ciudat să-l duci să-i fie mintea umplută de principii curate ale vieții, dar nu-i ciudat să-l lași în locuri unde își prăjește neuronii cu tot felul de droguri si fumuri trase în pieptul sănătos dăruit de Dumnezeu. Văd cum părinții își împing copiii spre distrugere, îi încurajează să iasă cu fetele si băieții și chiar e ciudat să nu le dea ceva bănuți de “consumație”. Generația aceasta consumă cu foame din lucrurile distructive, dar îi este greață de ceea ce i-ar aduce viață si sănătate, de aceea sunt pline spitalele care tratează bolile mintale de adolescenți si tineri distruși de păcat.

Astăzi nu-i ciudat să îți împingi copilul spre destrăbălare sexual, dar e ciudat să-i vorbești despre abstinență și virginitate. Sunt părinți care își încurajează odraslele să iasă cu un băiat sau cu o fată, după caz sper, ca să-si “trăiască viața”, iar singurul sfat “moral” cred ei e să îi îndemne să folosească prezervativ. Însă nu știu că bolile se iau si cu și fără, că efectele păcatul și ale morții nu poate fi oprit de un balon de cauciuc. Apoi tot acești părinți se vaită că au copii care fie nu pot întemeia o familie, fie copiii lor sunt la al 3-4 lea divorț, iar nepoții sunt distruși de certuri si ură continuă. Astăzi nu-i ciudat să fii al Diavolului, dar e ciudat să fii al lui Hristos. Ești si tu dintre ciudați? Dintre aceia care au ales curăția si parcă nu îți mai găsești locul pe aici?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Te rog, nu ceda…

David a scris cei mai citiți Psalmi și a devenit o încurajare de reabilitare pentru toți cei ce cad în păcat, după ce a comis cele mai crunte păcate. Nu a cedat când s-a văzut acolo jos, in prăpastia păcatului, ci a strigat la Dumnezeu pentru iertare si curățire, iar azi este un erou al credinței reabilitat de Dumnezeu. Nu te lăsa zdrobit de păcat, ci fă din durerea cugetului si din lacrimile de pocăință o funie pe care si alții să se ridice de la pământ. Azi mulți spun: “Dacă David a fost reabilitat, voi fi si eu!”

Petru a devenit liderul Bisericii lui Hristos după lepădarea de trei ori. Nu te lăsa învinovățit de Diavol după ce si tu te-ai rușinat de Hristos fie la muncă, fie la școala sau în familie, ci lasă-L pe Hristos să facă din tine un Petru, un om care cunoaște gustul amar al trădării, însă care a ales să nu-l mai simtă niciodată. El a scris doua epistole în care a vorbit despre lepădarea de credință in cei mai duri termeni posibili. De ce tocmai el? Pentru că a văzut că poți să te ridici si după ce te-ai lepădat de Hristos și nu ai nicio scuză dacă zaci în mizerie și păcat. Mâna lui Hristos stă întinsă și către cei ce s-au lepădat de El.

Îmi scriu enorm de multe persoane: “Toni, am căzut iar, ce să fac, mă mai iartă Dumnezeu?” Dumnezeu poate ierta păcatele tale, dar nu poate ierta unul singur, lipsa ta de pocăință, nu poate ierta indiferența lui Iuda și alegerea lui de a se duce la ștreangul neiertării, nu poate ierta când tu nu mai ai regret și mergi pe calea largă a păcatului încurajându-te că și alții fac la fel. Hristos iartă orice păcat regretat si abandonat, dar nu poate ierta rebeliunea și moartea în păcat. A iertat cei mai nenorociți oameni, dar nu i-a iertat pe cei care au zis: “Ăsta sunt, nu mă poate schimba nimeni, o să văd unde ajung după moarte!” Iubind păcatul nu-L vei întâlni pe Dumnezeu, ci vei avea aceeași soarta ca Diavolul. Ce alegi?

Cu prețuire,
Toni Berbece