Skip to main content

Biserica nu mai are voie să trateze probleme morale, dar un magazin de mobilă da…

Vedem cum tot mai mult se bagă pumnul în gură Bisericii, vocilor din ea, liderilor care o conduc. Dacă un preot/pastor iese în public si zice ceea ce trebuie să zică, adică ce este păcat si ce nu, imediat este numit “homofob”, “hater”, “încuiat” sau venit din Evul Mediu. Am renunțat cu ușurință la cea mai importantă “instituție” din lumea aceasta, anume cea care se ocupă cu miezul nostru, adică cu sufletul. Fără un suflet curat nu poți avea un trup curat. Așadar, celor care au menirea de a ne spune care este direcția morală le închidem gurile, în timp ce un magazin de mobilă își poate da cu părerea despre moralitate, promovând destrăbălarea ca normalitate. Asta este libertate? Adică Biserica nu ne poate spune ce e păcat, iar companiile pot manipula masele să creadă că un păcat e bun?

Faptul că ne inspirăm moral de la firme de suc acidulat, de la magazine de mobilă, de la bănci sau guverne e ca și cum te-ai duce tot la aceste instituții să-ți afli bolile trupești. N-au nicio treabă cu moralitatea magazinele de mobilă, care ne flutură steagurile lor. Dar în lumea aceasta care își ia părerile despre orice de pe internet, în lumea aceasta care își dă singură diagnostice, la ce să mai trebuiască Biblia si Biserica? Ne dăm singuri diagnostice si tratamente si credem că pentru suflet putem face la fel, credem că putem numi răul bine si blestemul binecuvântare. Vom culege curând nebunia faptelor noastre.

Atât le zic unor astfel de oameni: Sunteți fizic si moral responsabili de îndrumarea spre pierzanie a milioane de suflete! Când oamenii aceștia se vor îmbolnăvi din cauza destrăbălării, cu ce-i veți vindeca, cu mobilă sau cu chifteluțe? Nu, nu aveți cu ce. O să dați din umeri sau nici măcar atât. De fapt sunteți niște iresponsabili, care ați făcut din păcat o modă care vi se pare “cool”, dar roadele sunt mortale.

“Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile.” – 2 Timotei 4:3

Nu vă mai jucați cu sufletele voastre!
Toni Berbece