Bucurați-vă că aveți Biblii, că puteți să le citiți în tramvai, în metrou, în parc fără a fi arestați. Sunt țări în care dacă ai scos o Biblie este mai grav decât dacă ai scoate un pistol sau o bombă. Sunt țări în care oamenii descoperiți cu o Biblie asupra lor sunt schingiuiți și interogați cu privire la fiecare creștin pe care-l cunosc și cu privire la fiecare Biblie ascunsă. Sunt țări în care Biblia încă este scrisă de mână, pentru că la ei nu se tipărește. Tu ai două sau trei Biblii, poți avea o sută de copii și le poți citi oriunde. Dar o faci?
Bucurați-vă că putem vorbi despre Hristos pe stradă, în școli, la muncă, oriunde, pentru că unii nu au acest drept. Dacă rostesc Numele lui Hristos este ca și cum ar fi rostit cea mai mare amenințare la adresa statului, și chiar este cea mai mare amenințare pentru un stat opresiv, ticălos și demonic. Bucurați-vă și profitați, vorbiți cu oricine despre Hristos cât mai puteți, până nu cuprinde întunericul și această națiune, iar Hristos va fi cea mai mare amenințare pentru demonicul din ea. De altfel, vorbind despre Hristos ne protejăm viețile, familiile și națiunea, pentru că doar El aduce dragoste, înțelepciune și toleranță într-o țară.
Bucurați-vă că vă puteți ruga acasă sau în Biserici. Sunt țări “creștine” în care nu mai ai voie nici să cânți în Biserică din cauza “ciumei minții”. Bucurați-vă că nu vă urmărește nimeni că vă adunați cu frații prin case ca să lăudați pe Dumnezeu și să vorbiți din Scriptură. În unele țări aceasta este infracțiune și a fost și la noi nu de mult. Diavolul ar vrea să readucă din nou acest control, dar dacă noi stăm în mijlocire, vom păstra harul și libertatea peste națiune și Biserică. Să nu uităm că un pastor plin de Duh a adus la Timișoara și apoi în toată țara Revoluția Libertății, pentru că pasiunea pentru Hristos aprinde focul după libertate și după încetarea opresiunilor.
Unde sunt creștini se mai luptă încă pentru pace, libertate și dreptate. Unde aceștia dorm, silnicia, violenta și abuzul își fac de cap.
Cu prețuire,
Toni Berbece