Un copilaș de 4 ani m-a salutat cu următorul salut: “Buna ziua, domnu’ Isus!” Si eu si părinții i-am explicat că nu mă cheamă Isus, ci că în noi toți ucenicii Lui este Isus, este dragostea Lui, puterea Lui, frumusețea Lui. Copilul mi-a spus astfel pentru că m-am rugat pentru el, iar părinții i-au spus că Isus o să-l vindece, iar Hristos chiar s-a atins de el. De asemenea m-a auzit de atâtea ori vorbind cu pasiune despre Isus. Însă ce m-a pus pe gânduri este faptul că ai noștri copii știu cel mai bine dacă în noi este Isus sau este Diavolul.
Pentru că un alt tânăr, de data aceasta de 18 ani, mi-a povestit că tatăl lui îi ducea la Biserică, acolo se închina, ridica mâinile spre Cer, când se cânta cânta si el, căra după el o Biblie, pe care o deschidea reverențios când predicatorul predica, dar când ajungea acasă efectiv o călca pe nevasta lui în picioare. Acest tânăr îmi povestea că au trebuit să fugă de acasă când după o slujbă tatăl lui s-a certat așa de tare cu mama lui încât a scos cuțitul la ea. Practic acel om poate fi salutat cu salutul: “Bună ziua, Diavole!”
Pentru că noi suntem umpluți fie de Duhul Sfânt fie de duhul lumii acesteia. N-ai cale de mijloc. Biblia ne spune: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh (Efeseni 5:18).” Singura umplere permisă creștinului nu este nici cu alcool, nici cu droguri, nici cu fum de tutun, nici cu pornografie, nici cu curvii, nici cu vicii precum jocurile de noroc, nici cu ură, mândrie, invidie, ochi răi sau alte păcate, ci doar cu Duh. În tine se vede Hristos sau Diavolul.
Pentru că tot Biblia spune: “Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8:44). Cât mai vreți să fiți mințiți că sunteți creștini dacă vă îmbătați, curviți, urâți, mințit, furați, nedreptățiți, huliți, înjurați, drăcuiți? Cât îl mai vreți ca tată pe Diavol? Veniți la Hristos și veți găsi viața si împlinirea!
Cu prețuire,
Toni Berbece