Skip to main content

Cam când începi să te rușinezi cu Cristos

Începi să te rușinezi cu Cristos atunci când contează mai mult ce gândește familia ta, ce gândesc vecinii și ce gândește soțul sau soția despre El decât despre ce este Cristos pentru tine. Când îți pasă mai mult să nu îți pierzi anturajul sau chiar familia decât pe Cristos, atunci te rușinezi de El și te lepezi repede. Uneori Cristos e vândut mai ieftin decât pe 30 de arginți, e vândut pe o părere. Dacă prietenul/prietena nu-L place pe Cristos e de ajuns pentru unii să-L lepede de la ei. O fată mi-a scris că mama ei i-a zis: “Lasă tu mântuire, trăiește-ți viața!” Satana îți va spune mereu că 60 de ani aici fac mai mult decât o veșnicie, e un mincinos pervers și un prost matematician. Nu-l asculta!

Începi să te rușinezi cu Cristos când îți este amenințată o plăcere păcătoasă, comfortul sau chiar viața. Când ești amenințat că vei pierde ceva, de exemplu contul de Facebook dacă mai postezi despre Standarul moral al lui Cristos sau că îți poți pierde propria viață cum se întâmplă în țările comuniste sau musulmane, atunci te rușinezi ușor cu Cristos.

Începi să te rușinezi cu Cristos când viața ta e mizerabilă ca a fiului risipitor. La porci nu ai cum să le spui de parfumul tatălui și de curățenia de acasă pentru că vor râde de tine printre grohăituri. Cum să le spui porcilor de ce frumoși sunt Psalmii când ei drăcuie și folosesc un cuvânt vulgar la două normale, cum să le spui că tu la Biserică cântai imnuri despre “Mielul lui Dumnezeu”, când ei ascultă muzică pervertită despre amante, seringi, sex, înșelăciuni și alte mizerii, au râs grohăind când le-ai spus prima dată. Atunci, pentru că porcii nu te pot înțelege, te rușinezi de Tatăl tău ceresc și mâncând lăturile lor le vei aproba ateismul. Ori fugi de la porci, ori ajungi să te rușinezi de Cristos.

Cu prețuire,

Toni Berbece