Skip to main content

Când a mai mințit Satana atât de grosolan

Prima familie mințită grosolan de Diavolul, Înșelătorul, Șarpele cel vechi a fost cea a Edenului. Nici bine nu se “născuse”, nici bine nu deschisese ochii în lumea perfectă care li se dăruise, că a și apărut mincinosul și i-a prostit promițându-le prosperitate. După promisiunea mincinoasă, Eva și-a îngropat fiul iubit, Cain a plecat în lume, mama îndurerată a născut alții cu mari dureri, iar Adam a început procesul de adaptare la spini și transpirație. Cu ce s-au/ne-am ales? Cu durere si cu un Diavol, care ne râde și azi în față, dar nu pentru mult timp că-l așteaptă Iadul pe el si pe cei care încă-l cred.

Sodoma si Gomora, seminția beniamită și mai recent Pompeiul, au fost alte civilizații prostite de Satana. Au crezut că emanciparea înseamnă destrăbălare. Au crezut că să fii cool înseamnă să fii fără frâu, au crezut că a fi Dumnezeu înseamnă a-ți permite orice. Nici Dumnezeu nu-și “permite” să guste stricăciunea, n-are cum, El ne spune că e sfânt, de trei ori sfânt, adică desăvârșit. Iar noi credem că eliminând norme atât de evidente, “eliminând pronume” și “extirpând organe” vom descoperi fericirea.

Suntem mințiți parșivește și azi. Peste Sodoma și Gomora a plouat cu pucioasă, beniamiții au fost aproape exterminați, Pompeiul a fost efectiv carbonizat instantaneu de suflul unui vulcan în erupție, iar lumea de azi se îndreaptă spre cea mai mare judecată văzută vreodată. Apocalipsa e chiar la uși. Nu știm exact cât har mai este, dar suntem ca în vârtejul unei căzi din care apa se scurge pe final, vârtejul a început, totul se va întâmpla pe repede înainte, nu-i drum-napoi dinaintea urgiilor finale și a Judecății. Tu te-ai decis în ce tabără vei fi? A învingătorilor sau a învinșilor? A celor ce trăiesc în neprihănite sau a celor ce trăiesc în păcat? În tabăra lui Hristos sau a Diavolului?

“Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tesalonicieni 2:11-12).

Cu prețuire,
Toni Berbece