Când ne-am logodit am fost foarte fericiți, dar după o vreme au început si certurile. După una zdravănă ea si-a scos inelul de logodnă si am crezut că acolo s-a încheiat tot. Însă ne-am împăcat și după scurt timp ne-am căsătorit. Căsătoriți fiind, am învățat că nu ne mai putem juca de-a “ia-ți verigheta și du-te la maică-ta”. Am înțeles că nu-i drum-napoi. Că am pornit pe o cale cu sens unic, iar dacă vreunul se întoarce înapoi se întoarce împotriva lui Dumnezeu în primul rând, iar cu Dumnezeu nu te joci.
Când Gabriela a rămas însărcinată am știut că viețile copiilor noștri nu sunt o alegere a noastră, că nu-i drum-napoi când minunea vieții este plantată într-un pântec sacru de femeie. Niciodată nu ne-a trecut prin cap că am avea dreptul să decidem dacă cei doi copii ai noștri merită sau nu merită să fie aduși pe lume, niciodată n-am pus viețile noastre deasupra vieților lor, ci am știut că pentru ei răspundem înaintea lui Dumnezeu, iar cu Dumnezeu nu te joci.
Când viața ni s-a aglomerat, când banii au început să vină, când lumea părea că ne deschide larg porțile, am știut că nu-i drum-napoi de pe calea credinței. Am știut că binecuvântarea noastră va merge înainte doar dacă mergem cu Dumnezeu de mână prin viața aceasta. N-am acceptat tentația de a ne descurca fără rugăciune, fără principiile Scripturii, fără Biserică și fără mărturisirea credinței prin vorbe si fapte publice. De pe calea credinței nu-i drum-napoi, pentru că pe urmele noastre este cineva care abia așteaptă să ne întoarcem pentru a ne face trofee în vitrina lui de victime distruse. Dar Diavolul ne poate aștepta mult si bine, că noi ne aruncăm ca Pavel spre cununa cerească, spre Hristos, Răsplătirea noastră.
Cu prețuire,
Toni și Gabriela Berbece