Skip to main content

Când Dumnezeu te însemnează cu roșu

Am citit un lucru foarte interesant despre vița de vie, anume că atunci când e culeasă, unii vieri au cu ei și niște vopsea roșie. Aceștia culeg ciorchinii de pe mlădițele roditoare, dar pe cele neroditoare le însemnează cu acea vopsea roșie, ca atunci când vița nu mai are nici struguri și nici frunze să știe care trebuie tăiată.

Hristos ne zice că Dumnezeu face cu oamenii cam la fel. Cine nu rămâne în El nu aduce roadă (dragoste, bunătate, înfrânare, bucurie, dărnicie, etc.), astfel că după un sezon neroditor El îndepărtează pe cei ce se dau drept parte din viță dar nu sunt.

Unii se pot juca de-a creștinismul, dar Dumnezeu nu se joacă de-a vierul. Blestemul nerodirii, risipirii resurselor lui Dumnezeu, e un păcat la fel de mare ca toate celelalte. Dacă Dumnezeu ți-a dăruit ceva și tu nu folosești acel ceva spre slava Lui, va veni vremea să ți se spună: “În veci să nu mai dea rod din tine.” Acesta este motivul pentru care vedem așa de mulți oameni prin Biserici și așa de puțină eficiență, creștini mulți, dar roadă puțină.

Creștinii neroditori sunt ca și mlădițele tăiate, încing atmosfera, dar nu fac rod. Să ne ajute Tata să rămânem în Hristos! Cum? Ni se spune clar că al Domnului cuvânt ne curățește, nu ne curățește de tot din viță, ci doar astfel încât roada să nu fie pătată, ci gustoasă pentru oameni și Cer.

Tu cum ai de gând să rodești azi? Ai un plan, pe cine vrei să ajuți? Pe cine vei face să-i mulțumească lui Dumnezeu că exiști și că vede dragostea Lui în tine?

Grăbește-te că poate este niște vopsea roșie pe tine și trebuie să o scuturi!