Category: Fără categorie

Cere tăria legământului lui Dumnezeu cu ziua și noaptea. Dumnezeu ne spune că așa cum nu poate fi rupt legământul Lui cu ziua și cu noaptea astfel încât ziua să nu mai fie și noaptea să nu mai apară, așa este legământul Lui cu cei ce-L iubesc (Ieremia 33:20-21). Așadar, trebuie să ceri zilnic tărie peste legământul tău cu soțul/soția. Cum ziua și noaptea sunt nezguduite de când au fost create, la fel să dureze și legământul vostru. Unii aruncă zilnic blestem peste căsnicia lor, iar aruncarea blestemului se face prin amenințarea cu divorțul. În loc ca cei doi să se pună pe genunchi și să spună: “Doamne, ajută-ne să ne ținem legământul până în veșnicii indiferent de ce va fi!” Chiar de nu ai încă un partener de viața te poți ruga pentru părinții tăi. Cunosc o fetiță care și-a salvat părinții de la divorț prin rugăciunile ei stăruitoare.

Al doilea lucru pe care trebuie să-l ceri peste familia ta este o profunzime a dragostei ca profunzimea Cerului și a Adâncimilor Pământului, o profunzime care e gata să ierte, să rabde și să acopere. Tot Dumnezeu ne spune că atunci când Cerurile de sus vor putea fi cercetate în întregime și atunci când omul va putea coborî în adâncimile pământului, atunci se va lepăda și El de copiii Lui și nu va mai ierta tot ce a făcut poporul Lui (Ieremia 31:37). O astfel de profunzime a dragostei trebuie să ceri peste familia ta. Pe cât de înalte sunt Cerurile și pe cât de adânc este Pământul așa de adâncă și profundă să fie și dragostea voastră. Văd adesea relații atât de superficiale încât le clatină oricine se bagă între cei doi, văd cum mama soacră poate rupe relația, văd cum colega/colegul de la muncă o poate rupe, văd cum lipsurile sau boala pot rupe relația, văd cum aproape orice poate clătina temelia dragostei multora. De ce? Pentru că nu este o dragoste profundă, bine închegată în Hristos.

În al treilea rând, trebuie să cerem puterea de a nu ne uita partenerul primit cum nicio mamă nu-și poate uita rodul pântecului ei și cum Dumnezeu nu-și poate uita poporul (Isaia 49:14-16). Ceea ce nu poți șterge niciodată din mintea unei femei este copilul care i s-a prins în pântec, chiar de-l avortează tot nu-l va uita. Nu de mult am vorbit cu o femeie care și-a avortat cei doi copii care i s-au prins în pântec, era disperată, era de nemângâiat, nu-și putea ierta faptele nici după 6 ani de la comiterea lor. Doar Hristos o poate mângâia și asigura de iertarea Lui, dar de uitat nu va uita niciodată ce a făcut. Așadar, cere-i Domnului o dragoste care nu se poate uita, o dragoste pe care efectiv nu o poți șterge cu buretele uitării niciodată.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Domnule Iohannis, se tot zvonește că se intenționează a se închide din nou Bisericile, de data aceasta de Crăciun. Nu vreau să cred că acest zvon este întemeiat, ci doar unul menit să-i întristeze pe credincioși. Dar totuși, dacă cumva aveți pe biroul dumneavoastră vreun plan de a ne închide Bisericile vă rog să nu uitați că Biserica e la fel de importantă pentru milioane de români ca supermarketul pentru alte milioane.

În timp ce unii au ca Templu Mall-ul, unde se înghesuie mii de oameni (de multe ori fără niciun metru între ei), noi avem ca Templu Sfânt Casa de Rugăciune, Biserica. Noi nu putem trăi fără părtășia frățească, iar acest fapt este subliniat de Apostolul Ioan, care a spus așa: “Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii” (1 Ioan 1:6). De aceea credincioșii, care de-a lungul istoriei au fost împiedicați să se întâlnească, au fost dispuși să-și sape galerii imense pe sub pământ unde să se vadă, decât să stea fără părtășia frățească.

Din același motiv “Biserica subterană” din China numără sute de milioane de creștini care riscă zilnic închisoare și chiar moartea pentru a se vedea. De ce atâta “nesăbuință”? Pentru că Biserica nu poate exista fără părtășie. Dacă ne spuneți să mai răbdăm un an, e ca și cum i-ați spune unui bolnav de Covid să reziste fără oxigen câteva luni. Pentru noi Biserica este oxigenul fără de care ne stingem în lumea aceasta toxică, iar moartea sufletului este cu adevărat tragedia, ci nu moartea trupului.

Așadar, Domnule Președinte, vă rugăm lăsați Biserica să fie Biserică, pentru că nu tăierea slujbelor va fi o soluție pentru împiedicarea acestei Pandemii, ci prin tăierea slujbelor Bisericii veți tăia de fapt furtunul prin care curge cel mai mare antidot inclusiv împotriva bolilor, anume credința. Nu uitați că nu suntem doar trup, suntem și suflet și duh. Iar cum Guvernul caută soluții fizice pentru combaterea pandemiei, noi căutăm atât soluții fizice cât și spirituale. Suntem împreună implicați în același război contra acestui virus, noi dăm speranță, iar dumneavoastră, conducătorii, ne oferiți spitale dotate, infrastructură bună și măsuri echilibrate. Împreună, uniți sub credința în Dumnezeu, vom reuși.

Doamne ajută!
Cu prețuire,
Toni Berbece

Mi-au dat lacrimile când am văzut bucuria unor copilași mutați într-o casă nouă dintr-o cocioabă unde dormeau în frig, în umezeală, în mucegai și toți 10 frați într-un pat. Mi-au dat lacrimile de bucurie când am văzut lacrimile părinților, care simțeau că trăiesc un vis. Atunci am hotărât că în viața aceasta trebuie să plâng mult mai mult de bucurie decât de tristețe, iar dacă de tristețe sunt lovit fără să vreau, lacrimile de bucurie mi le pot crea singur prin implicarea în viețile altora. De aceea Hristos a spus că e mai ferice să dai, pentru că atunci găsești rostul lacrimilor.

Mi-au dat lacrimile când Gabriela a acceptat să fie soția mea, mi-au dat lacrimile când mi-a făcut primul băiat, mi-au dat lacrimile și la al doilea, mi-au dat lacrimile când am petrecut clipe minunate în care am râs de cuvintele pocite ale copiilor mei care învățau să vorbească, am râs cu lacrimi în vacanțele noastre superbe. Atunci am înțeles că dragostea și familia dau alt rost lacrimilor, am înțeles că orice sacrificiu pentru a avea un partener de viața și copii merită din plin, pentru că lacrimile de bucurie cântăresc mult mai mult decât valoarea lor în în aur.

Dar cel mai mult m-am bucurat după ce mi-am plâns păcatele, m-am bucurat că am avut harul și că am fost conștientizat de Duhul Sfânt să-mi cer Domnului iertare pentru toate faptele mele rele și cu lacrimi fierbinți i-am cerut să mă schimbe. Cine varsă aceste lacrimi va evita multe lacrimi de tristețe aici și i se vor șterge toate lacrimile în viața de apoi. Așadar, e bine să plângi, să plângi de drag când faci bine, să plângi când iubești, să plângi când greșești înaintea lui Dumnezeu, iar lacrimile acestea vor face viața ta binecuvântată.

Cu prețuire,
Toni Berbece