Skip to main content

Eroina care a murit în incendiul din Piatra Neamț…

În incendiul din spitalul din Piatra Neamț a murit și Tatiana Gavril, mamă a 6 copii și îngrijitoare a 22 orfani, deci practic mamă pentru 28 de copii. A avut grijă de-a lungul vieții de peste 20 de generații de orfani, iar în ultima vreme se mutase cu soțul ei in incinta orfelinatul pentru a fi mai aproape de copii. Pierderea ei a provocat o suferință colosală în aceste suflete. Toată viața ei, această femeie a luptat să se jertfească cât mai mult pentru alții, iar zilele acestea când alții ar fi trebuit să aibă grijă de ea s-a întâmplat o tragedie.

Mama Tatiana s-a îngrijit și a muncit enorm ca orfanii din grija ei să aibă cămările pline pentru iarnă, a lăsat frigiderele pline în urma ei, apoi a fost dusă la spital pentru a fi făcută bine, dar… Dacă spitalele din România ar fi îngrijite de sufletul unei astfel de femei, ar fi fost rase din temelii și făcute altele, palate pentru cei în suferință, așa de mare era inima acestei femei. A sperat că se va face bine pentru copilașii care o așteptau acasă, dar Cerul a luat-o, de ce așa devreme nu știm, dar poate că cineva se va trezi în urma acestei tragedii și nu va mai permite ca așa ceva să se întâmple.

Doamne, mângâie inima familie acestei eroine și mai dă-ne oameni ca ea, chiar dacă uneori nu știm să avem grijă de ei!

P.S. Intrați și faceți si o donație așa ca pentru mama Tatiana, să avem grijă de orfanii ei care sunt și ai noștri: http://www.casaray.ro/

Rugă pentru spitalele din România…

Doamne, trimite-Ți îngerii să ne păzească în spitale, că noi nu prea ne-am îngrijit de ele, ale noastre cam iau foc și ard de vii bolnavii în ele, mame de copii și părinți dragi care sunt așteptați acasă, avem nevoie de miracole, avem nevoie de protecția Ta…

Doamne, fă-ne bine acasă, Tu poți, pentru că în aceste vremuri ultimul lucru pe care ni-l dorim în vremuri de boală este să ajungem la spital și totuși, dacă ajungem acolo, ferește-ne de incendii.

Doamne, dă-ne mai mulți oameni ca medicul anestezist Ioan Cătălin, care a intrat în foc după pacienții care ardeau și mai puțini ca cei care au “investit” în acel spital în zeci de ani. Te rugăm să-i dai viață mediului care azi se zbate între viață și moarte, el e un erou care ne mai dă speranță, că măcar există cineva care ar intra în foc după noi și nu ne-ar lăsa să ardem în comă fiind.

Doamne, te mai rugăm să mângâi familiile celor care așteaptă să se trezească din acest coșmar, în care au aflat că rudele lor au murit incendiate, te rugăm să le ridici durerea, să-i ferești de traumele suferinței și să trimiți chiar acum mângâieri cerești…

Doamne, te rugăm nu pleca de la noi, chiar dacă unii te dau afară din țara aceasta prin ateismul și spurcăciunile păcatului, chiar dacă unora le este silă să pună mâna pe Biblie când jură că vor avea grijă de țara aceasta, chiar dacă unii numesc creștinismul un subiect “vomitiv” te rugăm rămâi, pentru că nimeni nu ne poate proteja și iubi cum o faci Tu, nimeni nu poate pune în noi grijă pentru semeni cum o faci Tu. Te rugăm, rămâi și ai grijă de noi!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Să nu-ți pierzi semnul de pe frunte…

Biblia descrie un moment petrecut în istoria poporului evreu când un Heruvim și un sol al Domnului, trimiși de Dumnezeu, i-au însemnat pe toți cei pe care păcatul și destrăbălarea din Israel îi deranja. Toți aceștia au fost însemnați cu cerneala din călimara de la brâul acelui sol al Domnului, iar restul din popor au fost loviți cu Ciumă. Curățenia a început de la Casa Domnului, de la preoți și de la toți cei care se aflau acolo și care trăiau în păcat, acceptând curviile de tot felul, cât și alte păcate. Mare jale a fost în Israel în urma acestei Ciume. Au supraviețuit doar cei care mai aveau discernământ spiritual și care mai luptau cu păcatul (Ezechel 9).

Tocmai am citit despre un program dur al Comisiei Europene de promovare a spurcăciunilor sexuale de tot felul, cumva acestea să nu mai fie numite păcate, astfel creștinismul să devină ilegalitate. Ce se vede cu ochiul liber este o delimitare clară între cei care iubesc păcatul și cei care-l condamnă, cei dintâi vor deveni din cale afara de stricați și agresivi față de neprihăniți, iar ceilalți vor plăti cu lacrimi și libertate pentru neprihănirea lor.

Însă să nu uităm că Heruvimul acela care a ieșit în Israel și a lovit cu Ciumă doar pe cei destrăbălați, va ieși din când în când din nou în cursul istoriei. Iar cei ce au frică de Dumnezeu și își păstrează discernământul vor fi mereu însemnați ca să fie puși sub protecție divină. Să nu-ți fie frică de persecuția omului, ci de urgia mâniei lui Dumnezeu asupra păcatului, care acționează împotriva destrăbălării umane. S-ar putea să suferi aici pentru credința ta, dar nu vei fi pus la adăpost când mânia Lui Dumnezeu se va revărsa din cer și de asemenea nu vei suferi veșnic cuprins de flăcările iadului.

Cu prețuire,
Toni Berbece