Ieri la slujba Bisericii Profides a venit acest bărbat, care are doar un picior. A stat aproape o oră într-un picior, rezemându-se de cadrul cu care se ajută când merge. A cântat, s-a rugat, a radiat de bucurie toată slujba și ne-a transmis tuturor celor care l-am privit o mare pace și o mare încredere in Dumnezeu. Mă gândeam la cei care au ambele picioare și cu toate acestea nu vin la Biserică ca “nu pot”, “n-au timp”, “nu au chef”, “le e greu”.
Mă gândeam ca la Judecata de apoi, cei care n-au avut timp de Dumnezeu vor fi judecați de câte un om din acesta, care deși a avut doar un picior nu s-a văitat ca a stat o oră în picioare la slujbă, vor fi judecați de câte o mămică cu vreo 5-6 copii care a venit cu toti copiii hrăniți, spălați, îmbrăcați, în timp ce unii n-au avut timp să își aducă nici trupurile lor în prezența lui Dumnezeu.
Trăim un creștinism prea ieftin, deși nu ne costă mai nimic (cel puțin pe cei comozi), totuși nici acel puțin nu suntem dispuși să-l oferim. Citeam zilele acestea mărturia unui preot care povestea: “Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât si a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen si a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lasat. larasi, am ridicat crucea si el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiterul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind in camera de tortură, îmi spuneam: “Rezistă! Nu-l face de râs pe Hristos!” si poate nu mă crezi, frate, dar dupã 60 de lovituri nu mai simteam nici o durere. Corpul singur lucra fărã voia mea, parcă se autoanestezia. In inchisoare încetezi sã existi, doar Hristos te tine în viată.“ Comparați mărturia aceasta cu ce trăim noi și totuși, ni se pare prea grea crucea de a merge la Biserică, de a citi Biblia când nu te urmărește nimeni, de a ne ruga când nu ne condamnă nimeni pentru asta și de a vesti Evanghelia, deși avem libertatea de a o face. Tu ce fel de creștinism trăiești?
După o săptămână de Tabără Profides, în care am dormit vreo 4 ore pe noapte, multe ore de slujbă, de rugăciune, de consiliere și de predicare, am mai slujit un weekend la București și Brașov apoi luni am plecat în misiune umanitară spre Broșteni, o misiune de 21 de ore, unde am vestit Evanghelia, am împărțit zeci de Biblii și multe ajutoare umanitare. Apoi marți din nou slujbă, iar miercuri am avut întâlnire cu Președintele Consiliului Județean pe Călărași și apoi urma să predic în Tabăra Mâini Deschise, la copiii pe care îi aducem pe 23 august pe Stadionul Giulești pentru a le da 1000 de ghiozdane, ape, sucuri, sandviciuri și câte o Biblie, împreună cu vestirea Evangheliei și rugăciuni pentru ei. Însă, când urma să le vorbesc miercuri acestor copii, mi s-a făcut rău de la oboseală, efectiv m-au acaparat amețeli, stări de vomă, transpirație abundenta și o stare de rău de nedescris. Le-am vorbit copiilor 10 minute apoi am fost dus acasă unde mi s-au administrat două perfuzii cu vitamine și antivomitive.
In ultimul timp, pe lângă oboseala fizică a lucrătorii, am avut de a face și cu o răutate inimaginabilă a “fraților”, când frații care nu fac nimic văd ca iei avânt în lucrare, scot betele sa le bage în roțile carului lui Hristos și sa mai dea și cu pietre la cap. Dupa fiecare eveniment mare au fost lovituri bine “programate”, pentru că unii “frati” au impresia că dacă reușești sa faci ceva pentru Hristos, le furi lor din “glorie”. Cand unii fac lucrarea din slavă deșartă, scopul lor este doar să denigreze, să arunce cu noroi, cu minciuni și să se asigure că atunci când cazi de oboseală să nu te mai ridici niciodată. M-a șocat “bucuria” unui frate cunoscut pe internet, care jubila că as fi “căzut”. Unde e dragostea, unde e mijlocirea, unde e rugăciunea pentru frați, unde e mijlocirea pentru cei care luptă pentru înaintarea Evangheliei?
Apostolul Pavel îndemna Biserica să se roage pentru porți deschise pentru propovăduirea Evangheliei oriunde, dar văd la noi la creștinii români o ură și invidie inimaginabilă prin care își închid unii altora ușile prin care ar trebui să vestească Evanghelia. Ne lăsăm tulburați de succesul Evangheliei de parcă concurăm unii cu alții. Doamne ferește să se ridice un frate de credință să adune câteva mii sau zeci de mii pe un Stadion că deja are 1000 de dușmani în Biserică, dușmani care așteaptă orice moment de slăbiciune, de oboseală sau orice mică “greșeală” pentru a-l executa. Bâtele pentru lovit si nu brațele pentru ridicat sunt pregătite, vorbele grele de lovit și nu sărutările sfinte pentru mângâiat sunt pregătite, când ne vom pocăi de ura și invidia dintre noi? Când vom înțelege că un suflet mântuit ajunge în același Rai, când vom înțelege că Biserica nu e SRL-ul nimănui, ci Trupul lui Hristos. Când vom înțelege că suntem din același Trup, aceeași Mireasă și avem același Stăpân?
Mă rog pentru o unitate între creștinii din România, căci vin vremuri când vom avea cu toții același dușman care ne va urî pe toți la fel într-un mod inimaginabil și doar uniți vom rezista și ne vom păstra credința (ne vedem și pe 4 octombrie la Marșul Apărătorilor Credinței). Citiți aceste cuvinte: “Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:19-22). Ești dintre cei care dau cu pietre sau dintre ucenicii care vindecă cu dragoste orice frate lovit, obosit sau atacat de Satana?
Ne vedem în Cer, unde vom primi ce am semănat, cu lacrimi, cu perfuzii, cu multă suferință și chiar cu sânge.
Unui rob i s-au promis pământuri de pe o moșie atât cât putea cuprinde cu piciorul până la apusul soarelui, a alergat cat a putut de tare în toate direcțiile, dar pe înserate a mai văzut o pădure, apoi un lac, apoi o altă pădure și un alt lac, a alergat să le cuprindă pe toate, dar când a ajuns înaintea moșierului pentru a-și primi titlurile de proprietar, a căzut la pământ, iar inima i-a crăpat de efort. Moșierul a zâmbit știind că așa urma să se întâmple. Moșierul acesta e Satana, care ne promite aici Raiul fără nicio responsabilitate și fără puritate, știind că într-o zi omul va “crăpa” cu mâinile goale și fără speranța veșniciei. Pe de altă parte Dumnezeu ne promite binecuvântări și aici, dar toate acestea împletite cu măsura iubirii și neprihănirii.
Îmi aduc aminte că aveam un vecin bogat, care avea ultimul model de jeep, autorulota și un apartament nou renovat, a murit la scurt timp după ce și-a luat toate acestea. Soția lui nu avea permis, iar după mulți ani mașinile s-au devalorizat și au ruginit. A fost prima lecție despre averi pe care am primit-o în tinerețe. Mă gândeam că aceasta este viața, alergăm, strângem, ne punem nădejdea în lucruri pieritoare, dar uităm că adevărata bogăție este ceea ce am adunat acolo sus. Nu vom lua cu noi niciun fir de păr, dar vom găsi dincolo transformate în binecuvântări de neimaginat tot ce am făcut din dragoste și tot ce am dăruit din dragoste.
Biblia zice clar: “Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată” (Eclesiastul 11:9). Nu alerga ca un nebun, ai grijă ca tot ce ai să fie cu folos și în toate sa-L cinstești pe Dumnezeul tău. Nu e păcat să muncești, să alergi, să ai, dar e păcat să trăiești doar pentru pântec și plăceri, căci altfel va veni o zi în care ți se va zice: “Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi (Luca 12:20)?” Când Dumnezeul tău e pântecul, locul tău de veci e haznaua sau, cum îi mai zice Hristos, Ghena, dar când Dumnezeu tău e Tatăl Ceresc, locul tău de veci este Raiul cu toate bucuriile lui.
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” Psalmul 46:10
