Skip to main content

Dumnezeii lumii au fost îngenunchiați…

Cine ar fi crezut că lumea se va opri în loc, că secolul vitezei va fi oprit cu o mare frână de către un dușman atât de mic, chiar nevăzut, care ne ia aerul primit de la Dumnezeu, pentru care tot mai puțini mulțumeam în ultima vreme. Într-o lume care se îndrepta spre ateism sau spre un “creștinism nepracticat”, doar declarat, a apărut ceva ce brusc ne-a amintit de Dumnezeu, de cineva mai mare decât noi.

1. Primul dumneze al lumii acesteia care a fost îngenunchiat a fost banul sau mai bine zis iubirea de bani. Milioane de oameni care au făcut din strangerea banilor singurul scop al existenței, milioane de oameni care în numele iubirii de bani și sacrificat familiile, au început să-i exploateze pe semeni, să calce pe cadavre și să-și ridice imperii pe cârca sărmanilor s-au văzut fără venit peste noapte. Îmi aduc aminte când am vorbit cu un francez despre Dumnezeu și mi-a zis cu un zâmbet diabolic: “Dumnezeul nostru este banul!” Azi acest dumnezeu este în genunchi, iar închinătorii la el sunt devastați. Biblia ne spune că cei care iubesc banii se străpung singuri cu o mulțime de chinuri (1 Timotei 6:10). Azi, aceste milione trebuie să privească spre unicul Dumnezeu adevărat.

2. Al doilea dumnezeu al lumii, care a fost îngenunchiat a fost Divertismentul. Oamenii și-au făcut un scop din a se distra, când nu aceasta este esența vieții. E bine să te destinzi, dar nu să-ți faci un mod de închinare din asta. Au murit oameni de inimă pentru că echipa lor a pierdut, iar alții au fost în stare să-i ucidă pe fanii echipei adverse, acesta este microbism, un microb care ia mințile și adevărata pasiune. Cunosc oameni care au dat mii de euro pe un bilet la o finală de fotbal, au călătorit mii de km pentru a fi pe un stadion, dar nu se puteau trezi dimineața pentru a merge la Biserica aflată la 30 de minute depărtare, iar dacă era vorba să dea un bănuț pentru un sărman sau pentru Biserica săreau în sus ca fripți. Azi nu mai sunt nici meciuri, nici teatre, nici cinematografe, nici Mall-uri deschide, ci azi e deschis Cerul deasupra noastră, câți vor găsi desfătare în Dumnezeu, în Scriptură, în lauda către Dumnezeu cum au găsit în meciuri și plăcerile lumii acesteia?

3. Al treilea dumnezeu îngenunchiat este cel al sexualității, al desfrânării. S-au închis cluburi, dansatoarele nu vor mai dansa în ferestre prin Centrul Vechi, Paradele au fost anulate și ele, prostituatele nu mai sunt pe străzi, iar prea puțini mai au bani de videochat și alte păcate de genul. Dumnezeu le vorbește și acestora și chiar dacă declară sub steagul lor colorat că “Totul va fi bine” ei trebuie să înțeleagă că nimic nu va fi bine dacă nu se vor lăsa de păcatul lor. Această molimă a venit peste pământ cauză păcatului și nu va trece dacă vom rânji în continuare în păcatele noastre mințindu-ne că “totul va fi bine”. Cică vreo 40 de amante și amanți au fost infectate cu Covid numai în România. Acest virus a scos de fapt la iveală cât de virusată este lumea noastră de păcat. Nu uitați că “cei ușuratici aprind focul în cetate, dar înțelepții potolesc mânia” (Prov. 29:8). Fiți înțelepți respingând păcatul!

Mai sunt mulți alții care au fost îngenunchiați, dar nu am loc aici să-i amintesc pe toți… Însă totul va fi bine când și noi vom îngenunchia înaintea singurului Dumnezeu, când îi vom cere iertare, când ne vom lăsa de păcat și când vom trăi frumos ca în timpul zilel, cum zicea Apostolul Pavel!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Cea mai des întâlnită credință…

Cea mai întâlnită “credință” este cea în obișnuit, în ceea ce omul a făcut departe de Dumnezeu, dar s-a obișnuit așa și chiar dacă-l distruge fizic și spiritual, el crede în ceea ce face și nu vrea o schimbare în bine…

Sunt întemnițați care după 20 de ani nu mai vor să iasă afară, sunt femei bătute de bărbați, care nu-și imaginează o viață mai bună și cred că toți bărbații sunt la fel, iar când vine poliția să le aresteze soțul bătăuș raportat de vecini, femeia sare să-i bată pe polițiști. Sunt oameni ai străzii care primesc locuințe, dar ei nu mai sunt obișnuiți sau nu au fost obișnuiți și renunță la orice comfort.

Credința că a bea până la comă alcoolică e viață și bucurie, este credința a milioane de oameni, când ei zic că nu renunță la credința strămoșească aceea nu e cea în Dumnezeu, ci cea în beție. Ei s-au născut în beții și așa vor să rămână. Se mint că-L au pe Dumnezeu, dar dumnezeu lor e alcoolul…

Credința că a curvi cu oricine și oricând, că a avea o singură femeie sau un singur bărbat e plictisitor, că viața înseamnă destrăbălare este credința a milioane de oameni, asta numesc ei credința strămoșească în care s-au născut și la care nu vor să renunțe. Când tu vii să-i scoți cu Cristos și Scriptura din păcatul curviei sau al preacurviei și al schimonosirii sexuale, ei îți vor spune că au deja o credință, că fac o cruce peste păcat și că e Ok. Dar crucea lor este ca și crucea de aur de la gâtul mafioților, care vând femei și droguri.

Credința în minciună, furt, ură, invidie, mânie, violență, vulgaritate, mândrie și lăudăroșie, poftă stricată și neînfrânată este cea mai răspândiră credință, anume că poți intra în Cer cu toate acestea. Aceasta este poarta cea largă, care duce la pierzare, pe care mulți o confundă cu poarta Cerului. Credința că poți avea o relație cu Cristos fără a te ruga, fără a citi Scripturile, fără a te lăsa de păcat. Credința că te naști creștin, credința că păcatul face parte din creștinism, credința că Biblia și rugăciunea sunt doar pentru popi și enoriași slabi de minte, iar tu ești “deosebit” și-l poți fenta chiar pe Dumnezeu, aceasta este credința cea mai des întâlnită. Citind acest mesaj ești înștiințat și nu te mai poți dezvinovăți.

Isus a avut un cuvânt clar pentru oamenii aceștia: ”Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19 NTR). Vei continua să iubiți întunericul mințindu-vă că aveți o credință sau veți alege lumina?

Cu prețuire,

Toni Berbece

Efecte după închiderea Bisericilor…

Ni se va face dor de închinarea aceea “nasoală” și nu atât de profi ca la alții. Ne va fi dor de chitara un pic dezacordată a fratelui și de vocea nu prea specială a sorei, ne va fi dor să cântăm oricum, dar doar să lăudăm pe Domnul. După 15 zile de carantină ne vom da seama că nimic nu se compară cu o cântare cântată cu frații și surorile în Cristos, am da orice să mai cântăm cu ei chiar și fără instrumente. Vom aprecia mai mult cântarea din Biserica frecventată de noi.

Ni se va face dor de predica aceea “plictisitoare” și nu atât de specială ca a fratelui X, ne va fi dor de predica aceea în șapte puncte, rostită fără prea mult talent oratoric și fără prea multă gesticulație și intonație. Ne va fi dor de predica aceea fără ilustrații, fără introducere interesantă și final lacrimogen, ne va fi dor de orice mesaj, doar să fim acolo și nu în fața unui telefon ascultând mesajul de la depărtare.

Ni se va face dor să ne trezim cu noaptea-n cap ca să mergem la slujbă, să facem zeci de km până la Biserică, ni se va face dor să punem bani la colectă, să stăm o oră în picioare la timpul de închinare, ni se va face dor de sora care ne cicălea și de fratele care nu ne mai lăsa să plecăm acasă de dragul și de focul de a ne povesti toată viața lui.

Așadar, sper din toată inima ca la redeschiderea Bisericilor să dăm năvală, să nu ne mai comparăm pastorii/preoții și echipele de închinare cu alții mai buni, să nu mai criticăm tot de pe scanul de experți neimplicați, să nu-L mai mâniem pe Dumnezeu prin cârtirea noastră față de tot ce se face în Biserică și să nu mai fim simpli spectatori, ci propovăduitori ai Veștii Bune, iar rodul nostru să stea chiar pe scaunul sau scaunele de lângă noi. Dorul de Biserică va face minuni…

Cu prețuire,

Toni Berbece