Skip to main content

Soția nu-i “consumabilă”…

Am auzit de un domn care si-a schimbat soția de vreo 60 de ani cu una de vreo 30, iar moda asta este tot mai des întâlnită într-o lume controlată de instinct animalic confundat cu iubirea. Unii văd iubire si in depravare, când de fapt e doar neînfrânare demonică. Dragilor, nevasta nu-i nici filtru de ulei, nici uleiul din baia motorului, nici plăcuțele de frână, nici ștergătoarelor de la mașină să se schimbe când “scârțâie”. Soția ta e luată pe viață, iar iubirea care vine din Dumnezeu vede mai multă frumusețe si crește în iubire la 60-70-80 de ani mai mult decât la 20-30, când s-a pornit idila de dragoste.

Eu îmi privesc soția în fiecare zi, simt fluturi in stomac, mă ia uneori cu “arsuri” la inima și-i spun mereu: “Sunt înnebunit după tine!” Uneori crede că glumesc, iar alte ori parcă se rușinează ca o adolescentă, însă gestul meu îi dă o încredere incredibila. În inima unei astfel de femei va spori frumusețea, curajul, iubirea si dedicarea. Nu uitați, iubirea nu intra prin ochii de carne, ci iubirea intra în inima prin genunchii plecați zilnic la rugăciune. Cine știe să îngenuncheze înaintea lui Dumnezeu știe să-și îngenuncheze si poftele animalice, care distrug familii si nenorocesc copii.

Nu uita, nici soția, nici soțul nu sunt consumabile, ele țin veșnic, trebuie doar întreținute cu multă dragoste.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Barcagiul si porțile spre Iad…

Am mers în Delta Dunării cu un barcagiu care avea un tricou pe spatele căruia scria mare: “Porți spre Iad”. Mi-am dat seama imediat de lejeritatea cu care oamenii acceptă si chiar îmbrățișează ideea de demoni, iad și înfrățirea cu Diavolul. Tot drumul am meditat la faptul că Diavolul deschide porți spre Iad, care sunt foarte bine prezentate si cu oferte de nerefuzat pentru fire. De exemplu curvia e o poartă spre Iad, lumea o îmbrățișează și crede că dincolo de ea este fericire. Un tânăr de 25 de ani mi-a povestit că 3 ani a tras cu o infecție urinară. care i-a făcut viața un chin, doar pentru o aventură de-o noapte. Poarta asta pare frumoasă, însă dincolo de ea e moarte.

O altă poartă pe care oamenii intră cu mare drag este poarta alcoolismului, a drogurilor si a tuturor formelor de fumat. Ei cred că distrugând-și Templele (Trupurile) pot ajunge fericiți aici, iar dincolo la locul cu verdeață. Am văzut in spital tânără de 24 de ani cu ciroză (a si murit sărăcuța), iar ciroza o avea de la nopțile pierdute in cluburi, o combinație fatală de oboseala, alcool, tutun si destrăbălare. Mama i-a donat din ficatul ei, zeci de persoane i-au donat sânge, însă a murit fără nicio șansa, ratând o viață binecuvântată si poate că si o vesnicie dacă n-a apucat să se împace cu Hristos.

Așadar, nu mai intrați pe porțile Iadului cu entuziasm, pentru că dincolo nu-i speranță pentru nimeni. Nu mai fiți indiferenți și delăsători când vedeți fețele hidoase ale Diavolului, căci din când in când ii cade masca de “binevoitor” si vedeți clar cum vă mor prietenii uciși de strategiile lui. Lumea a ajuns ca un abator din care Diavolul ucide în masă, iar “vitele” încă cred că cel ce le hrănește în iesle, legate in lanțuri fiind, le vrea binele. Sunt abatoare în care găinile ascultă muzică de Bach pentru relaxare si o carne fragedă, așa a ajuns lumea aceasta, ca un abator al Diavolului plin de festivaluri si muzică voioasă. Deschide ochii, căci așa cum a spus Hristos: “Hoțul [Diavolul] nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viaţă şi s-o aibă din abundenţă (Ioan 10:10).”

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ce zice Biblia despre pomeni…

Biblia nu aprobă nicio clipă pomenile, hrana dată morților, ci acestea sunt adăugiri fără rost preluate din păgânism și uneori chiar poveri peste Biserica lui Hristos. Deoarece Hristos ne-a spus prin pilda Bogatului cum că bogatul nemilostiv, care a respins o viață de bunătate si de credință, nu putea fi slujit în lumea de apoi nici măcar cu un deget înmuiat în apă rece. Mântuitorul spunându-ne un principiu al lumii spirituale, care ar trebui să zguduie orice credință în pomeni: “Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16:26).”

Așadar, pocăința si întoarcerea la Dumnezeu se face acum, căci dincolo nu te mai ajută absolut nimeni. Bogatul nemilostiv L-a mai rugat pe Dumnezeu să-l învie pe Lazăr (cerșetorul de la masa familiei lor bogate) și să-l trimită la rudele lui necredincioase pentru a le convinge de gravitatea Iadului, să le povestească în ce stare nenorocită a ajuns bogatul în Iad și să nu care cumva să ajungă și ei la fel, la care Dumnezeu (prin Avraam) i-a zis (parafrazez): “Dacă nu cred Scripturile, nu vor crede nici în cineva înviat din morț (Luca 16:29-31)!”

Deci căpoșenia unora de a crede că pot face ce vor ei in lumea asta pentru că vor fi hrăniți si îngrijiți bine prin pomeni este atât de mare încât Hristos ne-a spus că nici șocul unui mort înviat care să le predice adevarul nu i-ar convinge. Oare si tu ești dintre cei ce cred o minciuna doar pentru a nu se pocăi si pentru a nu renunța la beții, furturi, minciuni, curvii si viața aceasta destrăbălată? Nu, în viata de apoi nu te mai ajută nimeni si nu există milă dacă nu accepți mila lui Hristos acum! Nu poți fi un slujitor al Diavolului aici prin păcate și un răsfățat al lui Hristos în viața de apoi, pe Dumnezeu nu-L poți păcăli cum crezi. Si încă ceva, degeaba dai mese îmbelșugate rudelor si prietenilor pentru cei morți dacă nu hrănești o văduvă, un orfan și un Lazăr al zilelor noastre, căci acestea sunt milosteniile care ajuta pentru viata de apoi, dacă ai crezut în Hristos ca unic Mântuitor.

P.S. Adaug comentariul unei persoane: Psalmul 106.28 (105.28): „Ei s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat jertfele morților (ebr. metim)”. Jertfa adusă pentru cei morți este echivalată cu idolatria.

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece