Acest popor se îndreaptă tot mai mult spre o religie păgână, care practică închinarea la oameni, lepădându-se astfel de Hristos. Primii martiri au murit pentru că nu se închinau oamenilor, iar azi credința aceasta alterată face propagandă la închinarea către “sfinți”. Mai nou ni se umple orașul cu imagini/icoane de prost gust cu doctori care salvează România. Pe când și o imagine/icoană cu domnii polițiști care ne-au salvat de grataragii nocturni? Dacă aceste afișe sunt din partea unei “Biserici” aș vrea să vă spun că demonul acesta din spatele închinării la oameni, fie vii sau morți, nu are nicio rușine și iese la rampă tot mai mult. Dacă este o batjocură adusă Bisericii, iar este grav. Oricare dintre variante ar fi, niciuna nu e de lăudat, ci mai degrabă de plâns.
Am mai văzut o imagine tristă zilele acestea, una nebiblică la un popor care se consideră creștin. Anume, aproape toți medicii dintr-un spital din Târgoviște au fost înghesuți la poarta spitalului pentru a “saluta” moaștele unui sfânt. Ce este trist la această imagine este faptul că nu se găsește în Biblie absolut nicăieri acest obicei, iar deși “experții în moaște” ne spun că de fapt credincioșii nu se închină la acestea, ci se roagă lor, contrariul l-am văzut la un primar care a îngenunchiat când moaștele au trecut.
Un prieten din Anglia i-a arătat poza unui creștin din această țară, la care acesta a întrebat nedumerit: “Dar voi românii ce credință aveți?” Crezând că e vreo credință în necromanție. Vă dau un exemplu din Biblie despre cum Dumnezeu caută evitarea închinării la morți/sfinți și unul din istoria credinței creștine.
Azi dimineață citeam cum Dumnezeu l-a luat pe Moise pe munte când i-a venit vremea sfârșitului și l-a îngropat acolo departe de ochii poporului pentru ca poporul să nu cadă în idolatrie și să i se închine. Poate veți spune acum: “Dar cu trupul mort al lui Elisei care a înviat, cum a fost?” Păi Elisei a facut doar o minune post-mortem, iar trupul lui nu a fost transformat in moaște, nu a fost plimbat prin Israel și nimeni nu s-a închinat la oasele lui. Oasele acelea au rămas în mormânt, fără nicio semnificație pentru evrei.
Un exemplu din istoria credinței creștine este cel al Sfântului Antonie, care a avut o viață plină de rod, a fost și părintele sihăstriei, dar când i s-a apropiat sfârșitul a chemat pe unul din ucenicii săi și i-a dat poruncă să-l înmormânteze într-un loc secret, pe care să nu-l dezvăluie nimănui, ca nu cumva credincioșii să se roage la el sau la mormântul lui.
Dragi creștini, vă iubesc și vă prețuiesc în Domnul pe fiecare, dar vă rog să pricepți că închinarea și rugăciunea la sfinți nu este biblică și nici creștinească, este o adăugire care-i știrbește slava lui Hristos, care este singurul vrednic să primească rugăciunile și închinarea noastră.
Cu prețuire,
Toni Berbece