Creștinilor de azi le lipsește pasiunea pentru rugăciune pe care o au musulmanii, aceștia de cinci ori pe zi merg să se roage, uneori îngenunchează oriunde s-ar afla când vine timpul rugăciunii.
Creștinilor de azi le lipsește râvna Martorilor lui Iehova, dacă noi am pune râvna acestor oameni în a-L vesti pe Cristos din casă în casă, de la om la om, am cuceri din nou lumea și am cuceri-o pentru bine, pentru iubire, pentru curăție și nu degeaba sau pentru nimic ca o ambiție prostească.
Creștinilor de azi le lipsește promovarea pe care LGBT și-o face. Ei promovează niște pofte carnale de tot felul și de toate culorile, pofte nocive și trecătoare care te lasă cu pumnii goi și cu multă suferință și lacrimi. Ei se promovează în magazine de haine, prin toate brandurile lumii de băuturi sau orice altceva, se promovează prin guverne și prin grădinițe, școli, licee și universități. Dar noi, noi care avem ce să oferim prin Cristos, ce facem? De ce nu luptăm cu aceeași înverșunare pentru promovarea lui Cristos care înseamnă iertare, pace, bucurie, împăcare cu Dumnezeu și viață veșnică.
Creștinilor de azi le lipsește râvna cu care comuniștii și-au promovat ideologia, râvna cu care naziștii și-au răspândit doctrina ucigașă. Ei au avut râvnă pentru răspânirea morții noi de ce nu avem pentru răspândirea vieții din belșug?
Creștinilor de azi le lipsește râvna cu care mormonii își răspândesc și-și învață cartea eretică. Noi avem Cuvântul Vieții și-L lăsăm să se pună praful pe El, ei au ideologii lumești, nebune și eretice și le prețuiesc atât de mult.
Creștinilor de azi le lipsește râvna și lacrimile lui Greta Thumberg, o fetiță care anunță sfârșitul lumii dacă nu ne oprim din poluare și din consumarea dezordonată a resurselor pământului. Dar lacrimile și pasiunea ei ar fi bune în vestirea venirii lui Cristos pe norii Cerului. Pământul nu va arde pentru că-l supraîncălzim noi, că-i dăm noi foc sau cine știe ce-i mai facem, ci va arde cu trosnete mari la venirea Lui pe norii cerului, când El va spune “stop”. Dacă am avea aceeași pasiune ca Greta în a-i avertiza pe oameni de lipsa credinței și a pocăinței din viața lor, mulți s-ar întoarce la Dumnezeu.
Creștine, întoarce-te la dragostea dintâi!
Cu prețuire,
Toni Berbece