Am urmărit recent un documentar despre uraganele si tornadele care lovesc anual Continetul American. Sunt echipe specializate care au ajuns oarecum se prevadă traseele acestor furtuni și să-i anunțe pe locuitorii care vor avea de a face cu ele. Mobilizarea este generală, însă de foarte multe ori sunt surprinși oameni care nu se așteptau să se întâlnească cu astfel de calamități.
Se nasc adevărate povești de eroism în zonele afectate. Diferența dintre viață și moarte o poate face un topor. Zeci de oameni au murit în podurile caselor pentru că apa a inundat până și podul însă ei nu au avut cu ce să rupă acoperișul pentru a ieși de acolo. Sunt zeci de oameni care își riscă viețile pentru a sări în ajutorul aproapelui, însă cea mai impresionantă istorioară pe care am auzit-o a fost a unui cuplu neajutorat.
Doi soți trăiau de ceva vreme singuri, ea fiind foarte bolnavă și izolată la pat, iar el era singurul ajutor și sprijin pentru biata femeie. Când tornada s-a abătut asupra localității lor ei nu au avut o pivniță în care să coboare și nici nu ar fi avut timp, ci singurul lucru pe care bărbatul l-a mai putut face a fost să ia o saltea de pe un alt pat, să o pună peste soția lui, iar el să se pună deasupra. Deși această soluție de salvare pare absurdă totuși pentru Dumnezeu nu a fost. Tornada a lovit exact strada pe care era casa acestei familii și a smuls toate casele înclusiv pe a lor, dar nu a avut puterea să miște din loc patul pe care era o femeie care se afla sub o saltea, iar peste saltea bărbatul ei. Nu doar că nu i-au clintit dar nu i-a atins nimic. Nici un obiect din miile care zburau cu forță deasupra lor nu i-a atins.
Mâna lui Dumnezeu este mai grea decât un om pe o saltea. Unde Dumnezeu vede iubire ”pune și El umărul”, iar ”umărul Lui” nu este deloc ușor și nici nu lasă lucrurile nerezolvate. M-am gândit că de multe ori gesturile noastre de-ai ajuta pe alții sunt la fel de absurde și insuficiente ca gestul acestui bărbat de a-și feri soția de tornadă cu propriul corp și o saltea, însă Dumnezeu caută astfel de gesturi de sacrificiu printre oameni și unde le găsește toarnă harul Său din belșug.
Morala ar fi ca noi să folsim ce avem, iar restul va pune Dumnezeu. Dacă noi gândim: Oare cu ce aș putea să fiu eu de folos, că nu am bani, nu am talente, nu am și iar nu am? Atunci nu vom atrage resursele lui Dumnezeu, dar acolo unde Dumnezeu vede intenție pune mila Sa.
Vă las cu un verset: ”Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9).
Cu drag și prețuire,
Toni Berbece