- Nu folosi căderea altora ca scuză pentru căderea ta. La Judecata de Apoi nu va funcționa scuza că au căzut de lângă tine credincioși mici sau mari, Dumnezeu ți-a promis că dacă te încrezi în El pot cădea mii la stânga si zeci de mii la dreapta secerați de orice, însă de tine nu se va apropia duhul morții, fie fizic (înainte de vreme) sau spiritual (niciodată). Privește țintă la Cel ce merge pe ape, nu la valurile sub care unii au ales să se scufunde. Predicam ieri că Iosif a continuat să Îl iubească pe Dumnezeu deși frații lui, credincioși si ei doar cu numele, l-au vândut și l-au trădat. Iosif nu s-a destrăbălat cu soția lui Potifar prin Egipt sub pretextul prostului exemplu primit de la frații lui așa ziși credincioși, căci si ei știau de Dumnezeu si îngenuncheau cu toții la rugăciuni în sânul familiei.
- Nu folosi căderea altora ca mod de atac si ponegrire a Bisericii. Nu îți vărsa frustrările și invidiile pe cei căzuți sau pe familiile lor. Nu ataca parșivește, chiar dacă s-a aflat in mass media despre aceste căderi si vuiește internetul tu poți veni cu mesaje de morală creștinească pentru ca oamenii să vadă faptul că mai sunt eroi ai credinței încă în luptă. Nu întoarce armele spre camarazii căzuți, ci spre dușmanul care i-a făcut să cadă. Iar trâmbița ta să atenționez că războiul este mare si că mai pot cădea mulți. Să avem grijă cum zice apostolul Pavel: “Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii (Galateni 5:15).” Da, avem datoria sa mustram aspru ca si alții sa se teama, însă sa fim atenți că Diavolul mai aruncă câte un “os” al celor căzuți în staul si așa se vede cine-i oaie si cine-i lup. Noi nu sfârtecăm oasele celor căzuți, ci ne rugam si atenționăm pe toată lumea sa rămână in picioare.
- Nu confundați morala sau îndreptarea cu judecata. Dacă ies slujitori si atrag atenția turmei spre neprihănire, spre Hristos si spre frica si cutremurul cu care trebuie să ne ducem pocăința asta nu înseamnă că acel slujitor judecă. Generalii armatei își repliază oastea când e atacată si decimată de dușman, regruparea si atenționarea oștirii lui Hristos e necesară în aceste vremuri. Să știm cine e dintre noi si cine împotriva, cine neprihănit sau cine infiltrat al Diavolului. Pentru aceasta eu zic că Biserica trebuie să se întoarcă din nou la Lucrarea Duhului Sfânt, în care darurile de proorocie, de deosebire a duhurilor si de cunoștință ne pot divulga cine sunt infiltrații, cine trăiește cu nonșalanță păcatul printre noi si cine predică de la pupitrul Pastorului deși e lup. Ni s-a demonstrat încă o data că Biserica fără darurile Duhului Sfânt e ca un castel din cărți care se prăbușește imediat la primul vânt. Biserica e de neclintit si statornică când e condusă de Hristos prin Duhul Sfant!
Cu prețuire,
Toni Berbece