Pe Avraam Dumnezeu l-a binecuvântat cu un copil la 100 de ani, Sara avea 90 (Genesa 21:4), iar la aceste vârste viața a fost restartată pentru ei. Efectiv au întinerit, iar planurile vieții s-au intensificat. De unde atâta energie la acea vârstă? De la Dumnezeu, clar. Dacă te simți lipsit de vlagă, nu da vina nici pe vârstă, nici pe sănătatea ta, nici pe nimic altceva, ci cere planuri mărețe de la Dumnezeu si energie pentru ele. El te va întineri ca vulturul pentru lucrurile pe care le ai de făcut. Vorba unui prieten, când Dumnezeu te întinerește îți cumperi un pui de cioară si moare înainte ta de bătrânețe, ciorile fiind cunoscute pentru longevitatea lor.
Pe Moise Dumnezeu l-a trimis la 80 de ani ca să elibereze poporul evreu, iar fratele lui Aaron avea 83 (Exod 7:7). Am spune că doi bătrânei au primit cea mai mare misiune de eliberare a unui popor și cea mai mare mutare a unei mase de oameni dintr-o țară în alta. Cei doi au ținut “în spate” vreo 2 milioane de oameni cu toate grijile si problemele lor încă vreo 40 de ani. Când au murit erau super activi și plini de vlagă. Biblia ne spune despre Moise că vederea nu-i slăbise, iar puterea nu-i trecuse (Deuteronom 34:7). Tu te vaiți de spate si de presiunea psihică la 30 de ani, când acești bătrâni au putut duce 40 de ani un popor prin cel mai arid si periculos teritoriu spre noua lor țară?
Așadar, pune cuvintele acestea la inimă și lasă-te înviorat de Dumnezeu. El poate turna energie în tine cât în zece oameni dacă îi ceri acest lucru pentru toate lucrurile pe care le faci în Numele Lui, de la băut apă la a schimba societatea. Hristos a trăit 30 de ani în cel mai intens mod de viata posibil, ore puține de somn, implicat în mii de probleme, cu o presiune imensă din partea dușmanilor văzuți și nevăzuți, iar la capăt cu o misiune de a muri răstignit în cel mai brutal mod posibil pentru mine și pentru tine. Iar El nu s-a văitat niciodată, ci în toate a spus: „Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească (Luca 22:42-43). Dumnezeu are si pentru tine mii de îngeri care te pot sluji și revigora ca pe Ilie aflat la capătul puterii. Hai, nu mai sta, cere revigorare si pornește din nou cu avânt!
Cu prețuire,
Toni Berbece