Trăim vremurile acelea în care oamenii “inteligenți” își fac statui pe care să le numească “gardienii națiunilor”, n-am crezut că voi apuca vreodată ziua în care să văd o societate atât de modernă care să se întoarcă în “epoca de piatră”, în care oamenii își făceau un idol dintr-o bucată de rocă sau lemn. Am realizat că omul oricât de avansat ar fi, fără Dumnezeu tot “prostuț” rămâne. Fără Dumnezeu dibaci putem fi, dar deștepți niciodată.
Trăim vremurile acelea în care oamenii “inteligenți” cred că trupul este totul, iar singura destinație este o groapă din pământ. Toate guvernele lumii au luptat la unison să salveze trupurile de un “virus” care ia aerul, dar în același timp luptă la unison să distrugă sufletul, care este însuși duhul de viață din om, cel mai important “aer”, cel suflat din gura lui Dumnezeu direct în nările omului. Cum poți mobiliza fabricile lumii să salveze un trup, care oricum este muritor și extrem de vremelnic, dar să faci totul pentru a spurca sufletul care e veșnic? Oare mai importantă este aici o clipă de plăcere păcătoasă, decât o veșnicie de liniște si pace?
Trăim vremurile acelea în care oamenii “inteligenți” își distrug familiile (rata divorțului fiind peste 50% in majoritatea statelor), își omoară copiii înainte să se nască (peste 400 de copii uciși prin avort pe zi în România, aproape cam câți a omorât și Irod in ziua când Hristos s-a născut), își distrug sănătatea prin tutun, alcool și droguri, joacă la jocuri de noroc economiile familiei și cu toate acestea se cred deștepți. Uitați-vă în natură dacă mai există vreo specie atât de decăzută? Oare cât va mai răbda Dumnezeu acest om infatuat dar falimentar? Oare nu din aceasta pricină ne îndreptam atât de repede spre sfârșitul tuturor lucrurilor? Să veghem că mult nu mai e!
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece