Skip to main content

Copilul acesta a învins moartea de trei ori în prima lună de viață…

Emanuel înseamnă “Dumnezeu este cu noi”, iar când Dumnezeu este cu tine moartea nu te poate învinge nici când ai 2-3 kg și o inimioară micuță. Emanuel s-a născut prematur, cu o lună înainte de termen, iar noi, Biserica Profides, am început să mijlocim pentru el. La scurt timp după naștere inima i s-a oprit de două ori, a fost resuscitat, iar Domnul a poruncit inimii micuțului să-și facă treaba cât timp vrea El. Apoi i s-a descoperit și o hemoragie internă, iar medicii nu-i dădeau șanse, dar cel care a secat scurgerea de sânge a acelei femei a poruncit și acestei hemoragii să se retragă.

Copilul acesta a experimentat deja câteva miracole, iar noi am fost tare întăriți în credință. Când alții au scris moarte în dreptul lui, noi am crezut în Emanuel Domnul, în Cel care ne-a spus: “Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi (Exoe 14:14).” Dumnezeu luptă și astăzi pentru cei ce se încred în El, iar planurile Lui nu pot fi distruse. Suntem indistructinili atât timp cât Hristos are un plan prin care să-și proslăvească numele cu noi, aici jos.

Cu prețuire,
Toni Berbece