Skip to main content

Copilul orb care freca cu degetul paginile Bibliei…

Am fost azi intr-un cartier din Călărași, unde am împărțit prin mila lui Hristos sute de pungi de alimente, de baxuri de pamperși de pâini si de saci de haine. Povestea care m-a inspirat si impresionat cel mai tare a fost când l-am vizitat din nou pe un băiețel orb si pe cei nouă frați ai săi, iar acestui băiețel i-am spus că poate face o școala în care poate învață sa citească prin pipăit, i-am luat degetul si i l-am trecut peste paginile Scripturii, spunându-i că poate citi astfel, iar în secunda următoare a început sa frece cu degetul insistent paginile încercând să înțeleagă ceva. El a crezut că dacă va freca des Biblia se va deprinde să o înțeleagă, își dorea tare mult să o citească si încerca să o facă astfel. M-am gândit la noi care o putem citi, avem ochi sănătoși, dar cu toate acestea o ignorăm.

M-au mai impresionat copii care împărțeau în patru tăițeii aceia uscați din supa instant și-i mâncau ca pe prăjitură. O supă instant e un leu, dar pentru patru copii era o masă bună. Noi facem nazuri la mâncăruri rafinate, iar acolo am văzut patru copii împărățind o supă instant. E nevoie sa privim la cei nevoiași din jurul nostru, pentru că așa cum spuneam în articolul de ieri, Hristos ne-a ales să-I fim ochi, mâini si inimă. Susțineți viitoare misiuni umanitare prin care binecuvântăm mii de oameni donând in acest cont.

RO08INGB0000999906461937
Asociatia Centrul Crestin Profides
C.I.F. 36766530
Codul BIC/SWIFT: INGBROBU

Sau direct cu cardul: https://bisericaprofides.ro/donatii

Mulțumim pentru sustinere in Numele lui Hristos!
Cu prețuire,
Toni Berbece