Skip to main content

Cum să-ți protejezi copilul de droguri/vicii

Cred că cea mai mare frică a unui părinte din secolul 21 este de a-și scăpa copilul în patimi distructive, dintre care poate cea mai de temut (daca există un top al acestora) este patima drogurilor (alții zic că jocurile de noroc ar fi în top – cert este că ambele te nenorocesc).

Drogurile clar distrug “îngerii” nostri și-i transformă cât ai vedea cu ochii în “demoni”. De curând m-am rugat pentru o doamnă a cărei băiat adolescent efectiv o distrugea cât ai vedea cu ochii, m-am rugat să nu-i cedeze mintea și inima ei.

Am auzit o altă mărturie cutremurătoare în care o mamă, pentru a-și salva copilul de la moarte, se ruga de poliție să-l aresteze, considerând că doar închisoarea îl mai poate salva. Nu am crezut niciodată că închisoarea poate da speranțe cuiva, cineva se poate gândi la ea ca la ceva bun. Hristos este cea mai bună închisoare pentru viciile noaste. El nu le mai scapă niciodată de acolo.

Drogurile pătrund foarte ușor și ies incredibil de greu. Cum pot rezista copiii noștri tentației? Singurul mod de a-i ține departe nu este neapărat printr-un control pătimaș și printr-o posesivitate dusă la extrem, ci punând lumină în ei. Lumina este o creștere curată, iar o creștere curată presupune trei factori: credință/model/direcție.

Dacă lipsește una dintre acestea trei e ca și o mașină cu trei roți care mai are doar două. Undeva va atinge asfaltul și va scoate scântei. Fără credința în Dumnezeu nu poți fii un model pentru copii tăi, vei urla la ei cu țigara în mână să nu fumeze. Vei urla cu alcoolemia de 1% să nu bea, vei veni din cârciumă și vei urla să nu se ducă în cluburi. Lei vei cere să stea departe de curvie timp în care ei îți aud limbajul spurcat și știu aventurile tale. Înțelegeți unde e problemă? Vorbe goale fără puterea exemplului.

Fără credință și modele, copiii noștri nu vor avea direcție. Cum bine spunea cineva, ești permanent pierdut dacă nu știi unde trebuie să ajungi. Milioane de copii nu au nicio direcție, aleg o facultate că trebuie, o fac din silă, iar după patru ani au mințile obosite și inimile goale.

Direcția nu e neapărat o facultate, ci este omenia la care am fost chemați, poți fi matematician, dar să ai inima Maicii Tereza. Poți fi inginer, dar să fii un George Muller, care a crescut 10.000 de copii orfani. Poți fi om de afaceri, dar tată și mamă pentru mii de săraci, poți fi croitoreasă, dar să fii puntea spre cer pentru mii de suflete rătăcite.

Pune lumină în copii tăi prin credință, modele și direcție!