Dumnezeu merge atât de departe în a-și arăta iubirea față de tine, copilul Lui, încât îți spune că dă popoare la schimb pentru binele tău, iar tu te întrebi dacă meriți să-I ceri vreun bine. Pentru evrei a dat Egiptul, a zdrobit acest asupritor și și-a scos poporul binecuvântat și răsplătit pentru toată suferința îndurată, El și-a răzbunat copiii. O va face și pentru tine, niciun sistem, niciun popor, niciun domnitor nu poate fura ceea ce Hristos a pregătit pentru tine. Iustin Martirul le-a spus ucigașilor lui când și-a sfârșit alergarea pe pământ: “Mă puteți ucide, dar nu-mi puteți face niciun rău!” Călăii nu i-au făcut răul de a i-L fura pe Hristos, ci doar l-a ajutat să ajungă acasă, încununând slujirea lui și cu cinstea de a fi martir.
Dumnezeu îți spune că te iubește mai presus decât iubirea unei mame pentru copilul ei (Isaia 49:15), iar tu te întrebi dacă El chiar te iubește și ascultă rugăciunile tale. Nu exista iubire pe pământ să fie comparată cu ce simte Dumnezeu pentru tine, El face planuri și El le îndeplinește pentru bine și pentru propășirea ta. El spune: “Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).
Dumnezeu îți spune prin Hristos că îți pregătește un loc sus, că acolo unde este El să fii și tu, deci nu intr-un loc de mai slabă calitate, ci fix acolo unde este El, în minunăția aceea de Cer. Iar tu stai pe gânduri dacă meriți mântuirea sau nu, nu e prin merit, e prin har. Pur și simplu trebuie să-ți accepți biletul primit gratis de a ajunge în Cer. Trăiește cu această forță a speranței că nimic de pe acest pământ nu te poate doborî, nu te poate învinge nicio ispită a păcatului, nu te poate fura de pace niciun necaz, nu te poate deposeda de nimic pentru că tu nu ești din această lume, cetățenia ta este cerească, unde te așteaptă, Hristos, un nume nou, o casă nouă și toți fratii tăi care L-au iubit pe Hristos!
“De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că ești preţuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43:4).
Cu prețuire,
Toni Berbece