Îi va fi ușor deoarece lumea a devenit din cale afară de materialistă, oamenii sunt ahtiați să cumpere, să călătorească, să aibă confort și liniște, suntem ușor de redus la tăcere printr-o simplă amendă, ne este frică să nu plătim nimic, niciun leu, darămite vreo picătură de sânge. Ia-le oamenilor pâinea și circul și vor fi gata de orice pentru a le primi înapoi. Se testează servilismul oamenilor zilele acestea, coloșii materialismului au fost reduși la tăcere de sistem, au instalat paznici la porți și oricând pot lua chiar și accesul la mâncare dacă n-ai ce-ți cer ei. Materialismul ne-a înmuiat, bogățiile lumii acesteia ne-au devenit stăpân, Mamona are un cuvânt greu de zis de aceea Hristos ne-a spus că nu putem sluji la doi stăpâni (Matei 6:24).
Îi va fi ușor pentru că lumea de azi nu mai are credință autentică în Dumnezeu, nu mai caută standardele lui Hristos, nu mai este deloc ancorată în curajul Duhului Sfânt, nu are discernământ pentru că nu cunoaște Scripturile. Lumea de azi e ușor de mințit, nu-și dă seama că i se fură sufletul nici când Diavolul își dă masca jos. Mă uitam la concertul unui “satanist”, la care au murit 8 oameni și 300 au fost răniți, iar oamenii nu realizează că Diavolul e acolo nici măcar când se dă pe față. Totul de la acel concert era cu simboluri demonice, o poartă spre iad ilustrată evident, tricoul artistului arată o ușă pe care oamenii intrau normali și ieșeau demoni. Cei de azi în mare parte sunt gata să-l adore pe cel care le va distruge viețile pentru că au fost deja părăsiți de înțelepciune din cauza păcatului. Iar autodistrugerea văd că a început deja.
Îi va fi ușor pentru că oamenilor li s-a furat ceea ce Dumnezeu le-a sădit din naștere, anume perspectiva veșniciei (Eclesiastul 3:11). Până și triburile de prin sălbăticiile lumii au acest gând al veșniciei și-l păstrează cu sfințenie, însă lumea de azi e mințită cu nonșalanță că aici e Raiul și tot aici e și Iadul, că aici e judecata si că doar aici plătești pentru toate. Această minciună trece așa de ușor de filtrul omului modern încât îl reduce la un trup de carne plin de pofte gata să explodeze oricând fără frâu. De aceea Antihristul va țopăi spre tronul lui extrem de efemer, tron prin care va biciui fără milă o mulțime de popoare rămase pe mâna celui mai crud dictator pe care l-a cunoscut vreodată, unul care le va cere “cod unic de identificare” pentru a putea trăi în lumea aceasta care va rămâne foarte puțin timp doar pe mâinile lui, Biserica va fi plecată acasă. Noi, cei ce ne încredem în Hristos, vom fi scutiți de ticăloșiile Diavolului deghizat în dictator. Momentan trăim niște repetiții, dar după orice simulare, vine testul suprem. Ți-ai asigurat pașaportul verde pentru Cer?
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece