Ești de vină că vrei să mai aștepți, să cercetezi, să te documentezi, să te ferești de ce ți se pare rău, ești de vină că gândești diferit față de sistem, ești de vină că nu îmbrățișezi fără discernământ orice măsură luată peste noapte (care uneori se dovedește total eronată), ești de vină că nu taci, ești de vină că nu stai în casă, ești de vină că te plimbi prin parc în afara orelor admise de ei, ești de vină că vorbești despre încredințarea ta, ești de vină că suferi de alte boli în perioada aceasta, ești de vină că vrei să călătorești, ești de vină dacă arzi de viu intr-un spital, ești de vină pentru tot…
Vă sună cunoscut? Da, sunt vremurile pe care le trăim în care a fi liber e o vină, a gândi e o vină, a te feri de un tratament nepotrivit pentru tine este iar o vină. Tind să cred că ne îndreptăm tot mai mult spre vremurile sfârșitului despre care Apostolul Ioan ne spunea în Apocalipsa că puținii oameni care conduc omenirea vor fi manipulați să-i dea toată puterea lor Fiarei, să i se închine și să execute măsuri de opresiune cum nu s-au mai văzut pe pământ niciodată. Să vedeți cum o să fie când vinovații aceștia cu “ifose” de oameni liberi vor începe să fie “eliminați”. Atunci să știți că mult nu mai este.
Până atunci să ne bucurăm de faptul că mai putem să ne adunăm, să strângem “untdelemnul” rugăciunii în vase, să avem părtășie noi cei ce-L iubim pe Hristos, pentru că acolo unde suntem adunați doi sau trei în Numele Lui este și Hristos cu noi. Chiar ieri urmăream un clip al unei vedete prin care-i îndemna pe credincioși cumva că singura “Biserică” e în ei, că nu-i bună adunarea asta a sfinților în închinare. Pentru toți cei ce cred că vor rezista în lume fără părtășie unii cu alții în închinare le spun ce ne-a spus tot Apostolul Ioan: “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:17).” Însă cine trăiește în curvii, beții, droguri, gunoaiele lumii și pofte stricate nu va căuta părtășia cu Hristos în adunarea sfinților. Ei vor căuta cluburi, dezmăț, chefuri și în definitiv marea “petrecere”, la care noi nu vom fi, anume “priveghiul” lumii, unde “coliva” va fi amară ca moartea.
Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece