Aud și citesct tot mai des în presa românească cum unii râd de expresia ”glorie Mielului”. Prima dată am văzut această atitudine la un grup de divertisment care chiar își făcuse un salut batjocoritor folosind expresia aceasta. Apoi, nu de mult, am citit un articol într-o gazetă on-line cum unii bihoreni au propus să fie invitată să cânte la zilele orașului o trupă, însă cei de la primărie au refuzat pentru că aceasta cânta versuri creștine printre care și un cântec în care foloseau sintagma ”glorie Mielului”.
Răspunsul la întrebarea din titlul acestui articol este următorul: Unii care se pretind a fi creștini râd de această expresie pentru că nu cunosc Biblia, acea carte pe care dacă ar citi-o ar putea fi creștini autentici.
În Biblie găsim de foarte multe ori că Isus Cristos este comparat sau chiar numit Mielul lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul, pe care creștinul ortodox îl respectă atât de mult, a spus următoarele cuvinte când L-a văzut pe Cristos: ”Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29)!”
Petru, un alt sfânt îndelung respectat și sărbătorit de creștinii de peste tot, spune că nu prin lucruri pieritoare am fost salvați de viața mizerabilă în care lumea se afla, ci prin ”sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19).
Motivul pentru care se taie miei de paște nu este pentru ca ciobanii să mai facă și ei un ban grămadă, ci pentru că mielul îl simbolizează pe Cristos, care s-a lăsat omorât pentru a ne salva pe noi la fel cum un miel nu se împotrivește când este tăiat de stăpânul său.
În cartea Apocalipsa Cristos nu ne este prezentat ca un Leu, cum mai este numit în Biblie, ci ca un Miel și acest Miel pune capăt istoriei omenirii prin ruperea celor șapte peceți ale urgiilor care vor fi aruncate asupra pămânului. Iată ce prevestește Ioan în cartea Apocalipsei, ce se va întâmpla când Mielul va rupe ultima pecete: ”Când a rupt Mielul pecetea a șaptea m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic (Apocalipsa 6:12-13).”
A Mielului lui Dumnezeu este toată gloria, El a câștigat în numele nostru al tuturor și ce am putea să cântăm decât: Glorie Mielui! Cui i se pare ciudat să cânte așa ceva ar trebui să se obișnuiască dacă dorește să ajungă în Cer pentru că acolo astfel de versuri vor avea cântecele.
Așadar Mielul acesta nu este nicidecum de luat în râs sau ”de luat la mișto”. Mai bine urmăm sfatul înțeleptului Solomon: ”Cine își păzește gura și limba își scutește sufletul de multe necazuri” (Proverbe 21:23).
Cu drag și prețuire,
Toni Berbece