A fi îndrăgostit și a sărbători acest lucru nu înseamnă să o păcălești cu o floare și o cutie cu bomboane, iar apoi să o lași gravidă si abandonată pe holurile unei clinici pentru a avorta un copil despre care îi este frică să le spună părinților și care este făcut mult prea devreme și în afara unei casnicii. A fi îndrăgostit nu înseamnă să te grăbești cu ea într-o cameră doar pentru voi, ci a o proteja pănă în ziua nunții, pentru a nu o expune rușinii și nesiguranței.
A fi îndrăgostit și a sărbători acest lucru nu înseamnă să îi duci doar acum soției tale o floare sau un cadou așa “de gura ei”, că mereu îți spune cum de alți bărbați pot, iar alte femei primesc atât de multă atenție. A fi îndrăgostit este o acțiune care trebuie să se repete tot anul, iar a fi atent cu persoana iubită este o acțiune pentru care nu e nevoie de doar o zi pe an. Inima se hrănește cu iubire cum se hrănește stomacul cu mâncare, iar cum stomacul nu mănâncă doar o dată pe an, așa nici inima nu ar trebui să primească atenție doar o dată pe an. Da, se moare din lipsă de iubire, dar se moare încet și trist.
A fi îndrăgostit și a sărbători acest lucru nu înseamnă doar să pui o poză pe internet cu un buchet mare de flori alături de iubirea ta, iar în casă să aveți scandal, cuvinte jignitoare, în inimi infidelitate și timp cam deloc unul pentru altul. A fi îndrăgostit înseamnă mai mult decât flori, parfumuri și poze pe internet, a fi îndrăgostit însemnă respect, credincioșie și o dragoste care merge până la moarte, indiferent de greul întâmpinat.
De fapt am primit darul îndrăgostirii nu pentru a fi niște “armăsari pofticioși”, care să “nechezăm” după orice femeie pe care o vedem și nici ca femeile să se ofere pe tavă oricărui “mascul feroce”, ci am primit acest dar ca o forță prin care să ne desprindem de egoismul și poftele noastre și să iubim până la capăt o singură persoană. Îndrăgostirea este o putere pe care avem responsabilitatea de a o canaliza spre o singură persoană, pentru că atunci când nu o stăpânim de fapt nu ne mai aduce bucurii, ci durere și chiar moarte. Tu cum folosești acest dar?
Cu prețuire,
Toni Berbece