Am avut cel puțin două experiențe ciudate zilele acestea. Prima a avut loc când m-a sunat cineva să mă invite să cânt la casa de cultură a unei comune un concert pentru tinerii de acolo, concert ale cărui cântece aveau versuri inspirate din Biblie, îndemnuri la o viață curată. Știu că sună ciudat pentru unii, însă de ce nu vă gândiţi că în Cer se va cânta pe cea mai complexă muzică pe care ai auzit-o vreodată versuri pentru Dumnezeu. Toți vrem în Cer însă nu ne gândim ce presupune Cerul. Da, acolo se va cânta lui Dumnezeu și va fi cu mult mai frumos decât cel mai frumos concert la care am fost vreodată.
Acest eveniment nu a mai avut loc pentru că primarul a zis că nu deranjează decorul Casei de cultură pentru noi, sala fiind special amenajată pentru parastasele preotului. De ce să audă tinerii din sat de Dumnezeu, de ce să audă pe muzică care le place versuri care îi încurajează la o viață curată? Mai bine să-i lăsăm la discotecă și în cluburi că dacă mor de tineri pe acolo, Casa de cultură este gata amenajată pentru parastase. Din păcate acesta este raționamentul unora. Tocmai citeam azi cum un tânăr de 21 de ani a primit o sticlă de vin în cap într-o discotecă și acum e în comă. Doamne ai milă de el! Cine e de vină aici? Dumnezeu sau Biserica? Când facem alegeri vrem să nu se bage nimeni, însă când se întâmplă nenorociri implicăm pe toată lumea și dintr-o dată toți au câte o parte din vină.
Apoi am mers într-un oraș mare din România cu trupa Profides pentru un concert la Casa de cultură a studentilor. Deși organizatorii au închiriat-o din timp și au plătit zdravăn pentru ea totuși administratorii ne-au tratat cu mult dispreț știind că suntem creștini. Nici măcar nu au trecut evenimentul nostru în calendar. Ne-am trezit în fața Casei de cultură și nimeni nu știa despre noi. Administratorul când a aflat că suntem o trupă care promovăm valorile creștine ne-a mințit că nu are cheia de la sala principală și ne-a lăsat să așteptăm afară în frig aproape 30 de minute.
În acest timp stăteam cu un gust amar în fața ușii și am observat curând că ferestrele erau împânzite cu afișele unei trupe. Era trupa Goodby to Gravity.
Am studiat bine afișul și numele. Am avut un sentiment ciudat, am simțit în acea seară să mă rog pentru tinerii din România și să le vorbesc apăsat despre datoria de creștin celor care au fost acolo. Ne-am rugat cu toții ca o singură voce. Au fost aproximativ 500 de oameni. Le-am spus că există doar două tipuri de creștini. Creștini care trăiesc conform Bibliei, care o citesc, care se roagă la timp și ne la timp și creștini care doar se declară, dar care fac în viață ce le taie capul. Deși erau în sală creștini de toate categoriile au început cu toții să aplaude frenetic și chiar să chiuie de bucurie. Am avut un sentiment că cei din sală sunt uniți și că vor într-adevăr un creștinism autentic și o Românie unită.
Acolo am întâlnit înainte de concert câțiva tineri care au venit să repare stricăciunile pe care le-au produs cu o seară înainte la bobociada lor. Ei au rămas să ne asculte și le-a plăcut foarte mult acest mod de a cânta. Chiar au venit și au vorbit cu noi și le-am fost și noi lor și ei nouă foarte dragi. S-au bucurat și nici măcar nu au știut că în România există trupe pop/pop-rock (ceea ce noi numim worship) care laudă pe Dumnezeu.
Spuneam că diavolului îi place să i se cânte. Da îi place pentru că el a fost creat pentru a cânta în Cer. Sfânta Biblie, că e cu cruce sau fără cruce pe ea, că e ortodoxă sau evanghelică, că e traducere veche sau modernă, spune că în ziua în care Îngerul Luminii a fost creat i s-au pus toate instrumentele Cerului la dispoziție pentru a-L lăuda pe Dumnezeu , pentru a face „atmosferă” în Cer (Ezechiel 28:13). Acest Înger s-a crezut dumnezeu și a fost alungat de acolo, s-a transformat în înger al întunericului (de aceea cântecele unor trupe conțin mult fraza „the dark side” echivalentul satanic pentru Împărăția Cerurilor) și de atunci încearcă să corupă tot, mai ales muzica.
Nu trebuie să fii neapărat satanist pentru a-i cânta diavolului. El se bucură de tot ce se cântă și promovează imoralitatea și toate lucrurile rele. Cântecele aceasta îi produc satisfacție. Avem și noi din păcate sloganurile noastre din cântecele românești: ”Dragostea se face în minim trei.”; ”Da mamă sunt beată.”; ”Sex toată vara,” și multe altele de genul de care îmi e rușine. Acestea credeți-mă că nu-i fac cinste unui creștin, ci altcineva se bucură și profită de ele.
Biserica majoritară din România și nu numai (nu vreau să generalizez pentru că sunt și excepții) parcă a făcut pact cu Diavolul și a ales să se cramponeze într-un fel de a cânta care mai de grabă te sperie decât te atrage. De ce a renunțat Biserica așa de ușor la închinarea prin muzică? Nu zic să introducem în toate Bisericile tobe și chitări electrice (deși mi-aș dori) însă nici măcar o chitară clasică, nici măcar un pian, nici măcar o voce caldă de înger? Ne mirăm de ce ne fug tinerii în cluburi și pe alocuri se închină pe muzică satanică (iar, nu vreua să generalizez că în toate cluburile se întâmplă asta), dar în Biserică ce să facă, cât să stai și să pupi icoane?
Hai să facem închinarea către Dumnezeu mai atractivă că nu se supără Cel de sus, ba din contră El ne-a dat muzica, el ne-a dat capacitatea de a ne face instrumente muzicale și atunci de ce să cântăm vrute și nevrute și să nu cântăm și valorile promovate de Biblie? Acest lucru vă garantez că le face bine tinerilor și vor rămâne cu ceva benefic pentru că muzica deschide inima și rațiunea cel mai ușor.
Trebuie atrași tinerii spre lucrurile curate. Săracii nu mai știu nici să se distreze pentru că prin indiferența noastră față de valori i-am împins către lucruri care nu le fac tocmai bine. Prin răceala cu care i-am primit în Biserici i-am împins către locuri pe care uneori diavolul le colorează frumos și cărora le face publicitate pe paginile de socializare unde îi putem găsi.
Păcatul românilor este pentru că au uitat să-i cânte lui Dumenzeu, au uitat să promoveze valori. La capitolul atragerea tinerilor diavolul a câștigat din păcate și va câștiga în continuare dacă noi nu facem nimic. Eu îi cânt lui Dumnezeu alături de tineri talentați cu tobe, cu chitară electrică, cu chitară bas, cu toate instrumentele și am reușit să transmit tinerilor un Dumnezeu frumos și plin de dragoste așa cum este. Dumnezeu nu e în viața noastră numai la botez, la nuntă și la înmormântare. El este mereu cu noi de aceea trebuie să ne apropiem de El și prin muzică altfel ne trezim invadați de alte lucruri nu tocmai constructive.
De cele mai multe ori muzica nu este un curent artistic ci o credință. Oamenii cântă ceea ce iubiesc și lucrurile în care cred: plăceri carnale, bani, faimă, opulenţă şi altele sau pe Dumnezeu și tot ce este valoros. Nu la voia întâmplării Înalții prelați ai tuturor ramurilor creștinismului se întreabă cum să vină aproape de tineri și au găsit muzica rampa cea mai potrivită de a se apropia de aceștia. Am văzut zilele trecute la știri că Papa de la Roma a scos un album în care recită psalmi pe muzică modernă plăcută tinerilor. Bun lucru și de apreciat.
Închei cu vorbele lui Martin Luther și cu un verset: ”Toate artele pot sluji la răspândirea Evangheliei dar cea mai mare și eficientă dintre toate este muzica”; ”Luați seama deci să umbalți cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți ci înțelegeți care este voia Domnului (Efeseni 5:15-17).”
Cu respect și prețuire,
Toni Berbece