Skip to main content

Două pene și sute de inimi fericite…

Am plecat spre Județele Vaslui și Iași cu două dube pline, cu 3 tone de cartofi, cu zeci de saci de haine, zeci de saci de alimente, mulți pamperși, lapte praf și multe alte bunătăți. Cum am ajuns în primul sat am observat o pană la mașină, care ne-a “furat” o oră din timpul de misiune. Dar Dumnezeu ne-a ajutat și am rezolvat-o. La finalul misiunii ne-a mai explodat un cauciuc, dar am rezolvat-o și pe cea de-a doua. Ce-i mai importat este că termopanele au ajuns la casa de pământ pe care o familie tânără și-a făcut-o cu mâinile ei. Reușise să pună niște foi de sticlă din mai multe bucăți, dar în casă era frig ca afară, însă termopanele venite din Austria le vor oferi părinților și copilașului de niciun an o iarnă liniștită.

O mămică a venit la mine aproape plângând și m-a rugat să-i dau ceva să dăruiască și ea copiilor dacă nu de “Moș Nicolae” măcar de “Crăciun”. Mi s-a rupt sufletul gândindu-mă că unii părinți nu pot oferi copiilor lor nicio păpușă de cârpă sau o ciocolată. Ne bucurăm când putem oferi copiilor un crâmpei de fericire.

Un alt lucru care m-a impresionat a fost un tată care mi-a spus: “Domnul Toni, străbunicii au trăit fără curent, bunicii la fel, părinții mei la fel, eu la fel, ajută-mă măcar pe copiii mei să-i scot din întuneric și să trag lumină la casă”. Am vorbit cu domnul primar și ne pregătim să tragem curentul la câteva case.

Mă întrebă lumea ce s-a mai schimbat de când mă rog pentru Vaslui și Iași? Vreau să vă spun că mai bine dintre jumătate din drumurile de pământ au fost asfaltate, drumuri pe care mi-am spart în anii trecuți planetare și amortizoare, azi sunt asfaltate și netede. Chiar se vede o îmbunătățire cel puțin la nivel de drumuri, dar ne rugăm și așteptăm și dezvoltatori în zona aceasta. Dumnezeu va scoate din sărăcie și această parte a țării.

Vă mulțumim pentru donațiile prin care putem realiza aceste misiuni imunitare care chiar schimbă vieți. Puteți continua să ne susțineți donând în acest cont:

RO08INGB0000999906461937
Asociatia Centrul Crestin Profides
C.I.F. 36766530
Codul BIC/SWIFT: INGBROBU

Acesta este un cont în lei în care se poate dona orice valuta, conversia făcându-se automat. Multumim!