Cine ar fi crezut că lumea se va opri în loc, că secolul vitezei va fi oprit cu o mare frână de către un dușman atât de mic, chiar nevăzut, care ne ia aerul primit de la Dumnezeu, pentru care tot mai puțini mulțumeam în ultima vreme. Într-o lume care se îndrepta spre ateism sau spre un “creștinism nepracticat”, doar declarat, a apărut ceva ce brusc ne-a amintit de Dumnezeu, de cineva mai mare decât noi.
1. Primul dumneze al lumii acesteia care a fost îngenunchiat a fost banul sau mai bine zis iubirea de bani. Milioane de oameni care au făcut din strangerea banilor singurul scop al existenței, milioane de oameni care în numele iubirii de bani și sacrificat familiile, au început să-i exploateze pe semeni, să calce pe cadavre și să-și ridice imperii pe cârca sărmanilor s-au văzut fără venit peste noapte. Îmi aduc aminte când am vorbit cu un francez despre Dumnezeu și mi-a zis cu un zâmbet diabolic: “Dumnezeul nostru este banul!” Azi acest dumnezeu este în genunchi, iar închinătorii la el sunt devastați. Biblia ne spune că cei care iubesc banii se străpung singuri cu o mulțime de chinuri (1 Timotei 6:10). Azi, aceste milione trebuie să privească spre unicul Dumnezeu adevărat.
2. Al doilea dumnezeu al lumii, care a fost îngenunchiat a fost Divertismentul. Oamenii și-au făcut un scop din a se distra, când nu aceasta este esența vieții. E bine să te destinzi, dar nu să-ți faci un mod de închinare din asta. Au murit oameni de inimă pentru că echipa lor a pierdut, iar alții au fost în stare să-i ucidă pe fanii echipei adverse, acesta este microbism, un microb care ia mințile și adevărata pasiune. Cunosc oameni care au dat mii de euro pe un bilet la o finală de fotbal, au călătorit mii de km pentru a fi pe un stadion, dar nu se puteau trezi dimineața pentru a merge la Biserica aflată la 30 de minute depărtare, iar dacă era vorba să dea un bănuț pentru un sărman sau pentru Biserica săreau în sus ca fripți. Azi nu mai sunt nici meciuri, nici teatre, nici cinematografe, nici Mall-uri deschide, ci azi e deschis Cerul deasupra noastră, câți vor găsi desfătare în Dumnezeu, în Scriptură, în lauda către Dumnezeu cum au găsit în meciuri și plăcerile lumii acesteia?
3. Al treilea dumnezeu îngenunchiat este cel al sexualității, al desfrânării. S-au închis cluburi, dansatoarele nu vor mai dansa în ferestre prin Centrul Vechi, Paradele au fost anulate și ele, prostituatele nu mai sunt pe străzi, iar prea puțini mai au bani de videochat și alte păcate de genul. Dumnezeu le vorbește și acestora și chiar dacă declară sub steagul lor colorat că “Totul va fi bine” ei trebuie să înțeleagă că nimic nu va fi bine dacă nu se vor lăsa de păcatul lor. Această molimă a venit peste pământ cauză păcatului și nu va trece dacă vom rânji în continuare în păcatele noastre mințindu-ne că “totul va fi bine”. Cică vreo 40 de amante și amanți au fost infectate cu Covid numai în România. Acest virus a scos de fapt la iveală cât de virusată este lumea noastră de păcat. Nu uitați că “cei ușuratici aprind focul în cetate, dar înțelepții potolesc mânia” (Prov. 29:8). Fiți înțelepți respingând păcatul!
Mai sunt mulți alții care au fost îngenunchiați, dar nu am loc aici să-i amintesc pe toți… Însă totul va fi bine când și noi vom îngenunchia înaintea singurului Dumnezeu, când îi vom cere iertare, când ne vom lăsa de păcat și când vom trăi frumos ca în timpul zilel, cum zicea Apostolul Pavel!
Cu prețuire,
Toni Berbece