Mulți oameni îl consideră pe Dumnezeu un fel de ambulanță. Dumnezeu este cel la care strigi în cele mai stringente nevoi, dar pe care apoi nu vrei să-L mai auzi. La fel cum noi procedăm cu ambulanța, când avem probleme, sunăm după ea și numărăm secundele, dacă vine în cinci minute ne plângem că am așteptat o oră și că este strigător la cer.
Dar după ce problema trece cum mai e ambulața pentru noi? Un stres, nu? Când o vedem în trafic și când îi auzim sirenele așa de tare ne strează și bombănim că iar ne încurcă și că iar ne ține pe loc, iar trebuie să tragem pe dreapta sau chiar fugim de ea și băgăm viteză ca să nu ne prindă din urmă.
Fix la fel e Dumnezeu pentru unii, atât de important în probleme, dar un stres când acestea trec, sirenele lui Dumnezeu sunt prea gălăgioase (creștinii aceștia guralivi de o țin mereu doar cu pocăința), girofarurile Lui prea ți le bagă in ochi (versete din Biblie de le mai vezi pe Facebook).
Și nu exagerez când fac aceste afirmații pentru că numai eu știu pentru câți bolnavi de cancer și de alte boli am strigat spre Dumnezeu, dar când oamenii s-au văzut vindecați s-au evaporat, Biserica a devint un stres, iar robul Domnului o goarnă stresantă pentru ei.
Așadar, dragilor, nu încercați să-L umiliți pe Dumnezeu astfel pentru că nu vă va merge, poate vine o dată și vă scapă, dar dacă mai apoi fugiți de El, când veți suna va fi linia ocupată cu alții care “au prioritate”.