Când omul care are cea mai mare influență de pe glob, omul care când laudă sau critică o companie îi cresc sau scad acțiunile instantaneu, când omul care dorește implementarea tehnologiei direct in creier anunță cu fast global că își va petrece Halloween-ul intr-un loc ce se crede a fi legat de vampirism, demonism si ritualuri demonice, e mai mult decât o simplă chestiune (nu mai contează dacă a fost sau nu, ca nimeni nu știe exact acest lucru). Voi observați cum lumea devine tot mai ahtiată după demonism, vrăjitorie si ocultism?
Am fost în vizită la cineva la care era televizorul aprins pe desene animate, iar băiatul meu cel mare mi-a spus: “Tati, în 10 minute de uitat la desene am observat că personajele au făcut vreo 10 magii si au vorbit in limbi drăcești necunoscute spre înfăptuirea unor ritualuri vrăjitorești!” Copilul a observat cum desenele erau efectiv pline de practici oculte cu care copiii noștri sunt obișnuiți. Vă mirați de ce copiii sunt așa de disperați să se vopsească în monștri, în morți si in draci? Păi ei la asta se uita mereu în desene, în jocuri video și în filme. N-ați făcut legătura? Voi n-ați observat că de cel puțin un deceniu nu mai sunt desenele acelea frumoase cu personaje cât de cât realiste, ci azi totul e deformat, demonic, vrăjitoresc si hidos.
De ce așa? Iată ce ne spun Biblia: “Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor (1 Timotei 4:1). Vremurile acestea trebuie sa se întâmple și sunt chiar aici. Pregătirea pentru închinarea la draci din Apocalipsa este in toi, iar pasiunea lor va fi atât de mare pentru tot ce înseamnă demonism încât nu se vor mai putea pocăi, iată dovada: “Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor (Apocalipsa 9:20-21). Așadar, vine Domnul, dar înaintea Lui va veni Antihristul să-i culeagă spre osânda veșnică pe cei ce iubesc păcatul!
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece