Vorbește contra păcatului, dar nu accidental, ci mereu cu patos, conștientizând că păcatul este dușmanul de moarte al omului. Nu tăcea indiferent cât de intimidat ești, spune clar că patima sexuală este o scârbă înaintea Domnului, spune că avortul este crimă, spune că viciile precum alcoolul, tutunul si drogurile distrug Templul Duhului Sfânt si pe cel ce face asta îl va distruge Hristos in Iad (1 Corinteni 3:17), spune că jocurile de noroc sunt lucrătura Diavolului prin care sunt storși nu doar de bani, ci si de viata, oameni naivi, cum că aceasta este o escrocherie legală, un mod de a nenorocii oamenii, prin care chiar statul ia taxe si nu putine tocmai din suferința propriilor cetățeni. Spune-le si nu te teme, vei fi prigonit cu siguranță, dar asta îți va aduce mare răsplătire.
Vorbește contra dracilor, spune-le creștinilor că au primit autoritate să-i scoată afară pe toți, fără ca aceștia să le poată face vreun rău (Luca 10-19). Atunci va urla Diavolul cel mai tare împotriva ta, cum a urlat si contra lui Hristos. Cele mai mari blasfemii s-au spus când Acesta a început să scoată draci, atunci au zis că lucrează chiar cu Satana si ca e de la Belzebull (domnul dracilor). Nimic nu urăște Diavolul mai tare decât să-l dai pe față si să instruiești o armata care să-i decimeze “soldații.” Hristos a fost considerat nebun când a început lucrarea de eliberare de demoni, așadar si tu vei fi hulit, dar bucura-te că ești in Hristos. Si despre Hristos erau multe șoapte: “La sărbătoare, iudeii Îl căutau şi se întrebau: „Unde este Acela?“ Erau multe șoapte în mulțime cu privire la El. Unii ziceau: „Este un om bun!“ Alţii ziceau: „Nu, ci duce în rătăcire mulţimea!“ Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea deschis despre El (Ioan 7:11-13).”
Vorbește despre echiparea Bisericii cu puterea Duhului Sfânt, va urla Diavolul si mai tare. Le va spune oamenilor prin “teologi” si “apologeți” infiltrați că Puterea Duhului Sfânt a încetat, că a fost pentru ucenicii de atunci, că azi nu mai e nevoie. Asta este minciuna preferată a Diavolului, el vrea o Biserică inofensivă, o Biserică slabă si lipsită de darurile Duhului Sfânt, în timp ce el își echipează oameni chiar cu “daruri supranaturale” prin care sunt manipulați demoni si boli. În timp ce Diavolul le vorbește oamenilor lui, el vrea să crezi că Hristos nu mai vorbește Bisericii Sale. Când de fapt Hristos ne-a spus clar: “Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şiva fi în voi (Ioan 14:16-17).” Nu te lăsa mințit, Profețiile Biblice spun că Biserica din urmă va fi umplută cu darurile Duhului mai mult ca niciodată, pana si copiii vor prooroci (Ioel 2:28). De ce? Pentru a face fata Duhului antihristic care cuprinde deja lumea, chiar si Biserica din păcate. Țineți-vă tare de Hristos!
Cu prețuire,
Toni Berbece