Fiind în Atlanta am luat Uberul spre un meci de Baschet. Soferul, mare fan al decedatului Kobe Bryant, era în stare de șoc. Apoi când am ajuns la stadion am văzut poza lui Kobe peste tot. Vestea morții lui și a fiicei sale a șocat întreaga lume, mai ales America. Iată că moartea nu se uită la vârstă, la faimă, la bani, la faptul că ești într-un elicopter personal, ci când lovește trebuie să fii gata să dai ochii cu Dumnezeu, Judecătorul celor vii și al celor morți.
Aud adesea: “Domnul vine!” Iar mulți zic că El nu mai vine, dar iată că întâlnirea cu El vine chiar dacă momentan nu la comun, totuși, pe rând, suntem luați cu toții de moarte spre viața de apoi. Pentru Kobe și fiica sa, putem spune că Domnul a venit, alergarea lor s-a terminat. Oare erau pregătiți, oare se așteptau să plece așa curând? Te întreb pe tine, ești gata să te întâlnești cu Dumnezeul tău? Moartea lui Kobe și a fiicei lui ne spun pentru a suta oară că viața aceasta este atât de fragilă și de efemeră încât singurul ei sens este să ne pregătim pentru veșnicie, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Iar oamenii care trăiesc cu gândul la veșnicie trăiesc cea mai frumoasă și curată viață, nu au nimic de pierdut nici aici și nici dincolo.
Omule, împacă-te cu Dumnezeu, cere-i iertare pentru păcatele tale și lasă-te de ele, astfel vei fi pregătit oricând, iar moartea va fi și pentru tine un câștig și nu o tragedie cum a declarat acum 2000 de ani Apostolul Pavel. Mă rog să-ți asiguri veșnicia!
Dumnezeu să mângâie inimile celor din familia lui Kobe Bryant și a tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!
Cu prețuire,
Toni Berbece