Antonia suferea de intoleranță la lactoză, iar reacțiile la orice avea lapte erau atât de dure încât pielea i se făcea scorțoasă pe alocuri, o mânca teribil, iar noaptea nu putea dormi din cauza stărilor cauzate de acest aliment. Era dureros pentru părinți să-i interzică fetiței iaurt, înghețată, ciocolată, cereale cu lapte, mai ales când fetița vedea la alți copii, iar ea nici nu putea gusta. Când accidental intra în contact cu un astfel de aliment începea calvarul. Până acum câteva duminici în urmă când cu credința ne-am rugat pentru acest copilaș, iar intoleranța a dispărut ca si când n-ar fi fost.
Mult ne-a încurajat aceasta vindecare si ne-a mărit credința, mult ne-am bucurat pentru această fetiță, care a venit bucuroasă să ne zică faptul că a mâncat tot ce îi era interzis până de curând. De azi e un copil normal pentru că Hristos a făcut-o așa. Cum spune Apostolul Iacov, “mare putere are rugăciunea celui neprihănit” (Iacov 5:16). Așadar să continuăm să aducem cu credință și smerenie cauzele noastre înaintea lui Hristos, care prin rănile Lui ne poate tămădui de orice povară. Iar în lucrurile prin care El ne modelează îi dăm slavă și ne supunem voii Sale!
A Domnului să fie toată Gloria!
Cu prețuire,
Toni Berbece