Iadul e real pentru ca Hristos l-a creat pentru Diavol si demonii căzuți, fiind un loc fără scăpare, o temnița îngrozitoare fără odihnă, fără apă, fără mângâiere si fără pauză a suferinței. Iadul este locul de care si demonii se tem groaznic de tare, ei nu mai pot fi iertați si așteaptă cu spaimă clipa aruncării lor in Iad. Iată ce strigau demonii când Îl vedeau pe Cel ce-i poate trimite acolo: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme (Matei 8:29)?”
Iadul e real, de aceea Hristos a venit să moară pentru păcatele noastre si să ne ofere gratis scăparea de el, în Iad ajung cei ce-L refuză ca si Salvator pentru a face în continuarea fapte nelegiuite: “Apoi le va zice celor din stânga: – Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui (Matei 25:41)!”
Iadul e real și din iad nu mai poate scăpa nimeni după ce a murit fără să se împace cu Hristos, oricâte pomeni s-ar face pentru el/ea. Așadar din Iad nu mai poți să scapi indiferent cine se roagă pentru tine. Hristos ne spune acest lucru in pilda cu Lazar si bogatul, când Mântuitorul i-a refuzat ajutorul cerut de bogat cu următoarele cuvinte: “Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16:26).” Deci, dacă vrei sa scapi de Iad nu te baza pe rude, prieteni, slujbe, parastase, pomeni si preoți. Pentru că absolut nimeni nu te poate ajuta decât Hristos dacă Îl mărturisești ca Domnul si Salvator. Tot Biblia ne spune: Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii (Evrei 3:15).”
Cu prețuire,
Toni Berbece