Bunica ei tocmai murise, era tare tristă și știam că tăcerea mea nu o ajută. Știam că trebuie să fac ceva ca să o înveselesc, pentru că adesea în căsnicie i-am dat impresia că nu-mi pasă de ce simte doar pentru că am rămas blocat și nu am știut cum să răspund. Bărbatul când trece printr-o tragedie simte nevoia să se izoleze, femeia în schimb are nevoie să fie înconjurată de oameni care plâng cu ea, de un umăr pe care să plângă și acela trebuie să fie al bărbatului ei.
Bărbatul când pică vrea să se ridice singur, e o chestiune de bărbăție, femeia când pică are nevoie de o mână care să o ridice și de o voce care să-i dea confort. De aceea noi bărbații trebuie să învățăm că femeia nu trebuie tratată ca un bărbat, nu trebuie să-i dăm spațiu de recuperare cum ar vrea un bărbat, ci trebuie liniștită cu multe cuvinte mângâietoare și cu timp în care ea să-si spună “of-ul”.
Am observat defectul acesta într-un deceniu jumătate de căsnicie, că adesea noi bărbații avem tendința să repezim femeia cu aceste cuvinte când este în necaz: “Te mai smiorcăi mult, te mai plângi mult, mai verși multe lacrimi de crocodil?” Crezând că astfel le îmbărbătăm. Aceste cuvinte nu vor funcționa niciodată, ci câteva cuvinte de liniștire de genul: “Totul va fi bine!” Fac mai mult decât 100 de reproșuri masculine. Pentru o căsnicie fericită trebuie să învățăm să ne folosim cuvintele si mai ales sentimentele. Dar bărbații de ce au nevoie? Au nevoie să se lase și ei ajutați si iubiți, chiar dacă li se pare că nu este atât de bărbătesc acest lucru, însă Biblia ne spune să ne lăsam îmbătați tot timpul de drăgălășiile ei (Proverbe 5:9).
Cu prețuire,
Toni si Gabriela Berbece