Vă legați de hainele și gențile femeilor considerând ca acestea pot fi păcate, dar voi umblați cu mașini de lux și nu vă gândiți că e aceeași chestiune, dacă sunteți adepții modestiei de ce vă plac mașinile scumpe si vilele cu piscine si jacuzzi? Dacă impui altora modestia ai grijă mai întâi la tine pentru a nu cădea sub pedeapsa ipocriziei fariseilor. Nu-l văd pe Avraam, Iosif, Iov, David, Mardoheu si alți binecuvântați ai Bibliei impunând modestia si vorbind despre a nu purta haine scumpe când ei au fost chemați sa umble printre demnitarii si regii lumii. Nu-l văd pe Iosif după ce a primit haina si inelul de aur ale Faraonului vorbind împotriva inelelor si hainelor scumpe. N-ar fi fost asta ipocrizie? Un predicator care țipă de la amvon ca surorile să fie modeste si care apoi urcă într-un bolid de lux este un ipocrit. Dacă ai ales sa fii Ilie, fii Ilie, dar nu-l disprețui nici pe cel ales de Dumnezeu să fie un Iosif sau un Mardoheu. Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat ai grijă să nu te mândrești și să dai și altora din binecuvântările tale. Nu fiți habotnici si ipocriți, ci înțelepți.
Nu pot să nu remarc o înclinație spre religiozitate ipocrită mai ales la cei care au probleme morale grave. De exemplu un bărbat care mi s-a spovedit că a păcătuit cu o femeie ușoară, era de fapt în spațiul public si Bisericesc “obsedat” de ideea că femeia trebuie să poarte batic si că trebuie să fie modestă. De fapt mulți cred că scapă de păcatele lor impunând altora o conduită austeră. Apoi, un alt domn si-a înjurat pastorul pentru că tinerele au făcut repetiții în blugi și nu în fuste. Este acest sindrom rasputian, acela de a impune altora sfințenia în timp ce ei n-o practica. Exact cum a spus Domnul Hristos: “Ei leagă poveri grele şi dificil de dus şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei înşişi nici măcar cu degetul nu vor să le mişte… Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi de necumpătare! Fariseu orb! Curăţă mai întâi pe dinăuntru paharul (şi farfuria), ca să fie curate și pe dinafară (Matei 23:3; 25-26)!”
Predicați înfrânarea, dar și trăiți-o, pentru că de predicatori cu bârne în ochi, dar care văd peste tot paie ne-am săturat. Cum adineaori s-a trezit să judece femeile dintr-o Biserică o tânără care la profil avea o poza cu buricul gol si “buze de rață”. Nu va lăsați înșelați, adesea lupii aceștia vin să propovăduiască o mântuire prin fapte religioase tocmai pentru a vă face să uitați de harul lui Hristos. Fiți decenți, fiți înfrânați, însă nu faceți din creștinism o religie a mântuirii prin fapte care izbesc ochii, în iad vor fi multe femei cu batic care le-au urât pe cele care n-au avut, în iad vor fi mulți predicatori care au predicat legalismul, dar ei au fost libertini. Cei mai mari dușmani ai Evangheliei lui Hristos au fost si sunt fariseii, feriți-vă de aluatul lor, cum ne-a zis si Mântuitorul!
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece