Când eram student la Institutul Teologic îmi aduc bine aminte că Pastorul studeniţilor, fratele Emil Meştereagă, ne-a adus o cărticică, ne-a prezentat-o şi apoi ne-a dat ca temă să o citim. Ne-a spus că este o carte pe care trebuie să o citeşti de cel puţin trei ori în viaţă. M-a făcut foarte curios aşa că am căutat cărticica în librărie am luat-o și am citit-o (de multe ori). Singurul regret pe care l-am avut a fost că această carte era aşa de mică, o mie de pagini dacă ar fi avut nu m-aş fi săturat. Cartea este intitulată De ce întârzie trezirea şi este scrisă de Leonard Ravenhill.
De atunci m-am întrebat mereu care era secretul acestui om, ce l-a făcut să scrie o carte atât de puternică? Am aflat răspunsul mai târziu, viaţa lui de rugăciune şi relaţia specială cu Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, acestea erau armele lui. De curând am cumpărat biografia acestuia scrisă de Mack Tomlinson. O citesc şi iar o recitesc şi nu mă satur. Cel mai mult m-a motivat la acest om viaţa lui de rugăciune. Citind cât de mult iubea rugăciunea şi cât de mult stătea pe genunchi mi-am dat seama că am şi eu nevoie de o astfel de viaţă.
După moartea lui Leonard un frate a povestit că stătea în Biserică la slujbă lângă soţia acestuia, Martha, iar când predicatorul a amintit viaţa lui de rugăciunea a lui Len, că stătea cu orele pe genunchi, soţia i-a şoptit acestui frate că uneori nu se ridica de pe genunchi decât după 8 ore de stat acolo în prezenţa lui Dumnezeu. Ştiu că uneori noi ne gândim: Dar ce să-I spunem lui Dumnezeu în 8 ore? Tocmai aceasta este problema, că noi vorbim prea mult şi ascultăm prea puţin, sau ni se revelează prea puţini sau chiar de loc din Dumnezeu din moment ce simţim nevoia să vorbim doar noi în rugăciune.
Rugăciunea adevărată este atunci când în tăcerea inimii tale slava lui Dumnezeu trece prin fața ta și te simți umplut de tot ce tu aveai nevoie fără ca măcar să fi știut că aveai acele nevoi. Rugăciunea adeăvărată este și atunci când după ce i-ai spus tot ce aveai de spus te oprești pentru a-L lăsa pe Duhul lui Dumnezeu să mijlocească prin tine, prin gura ta, prin inima ta cu suspine negrăite.
Leonard a spus odată: „Majoritatea rugăciunilor noastre constau în sfaturile noastre date lui Dumnezeu. Rugăciunea noastră este pătată de ambiţie, fie pentru noi, fie pentru denominaţia noastră. Să piară gândul acesta! Scopul nostru trebuie să fie numai Dumnezeu. Onoarea lui este în joc. Fiul lui binecuvântat este ignorat, legile Lui încălcate, numele Lui profanat, Cartea Lui este uitată și casa Lui este tranformată într-un circ al eforturilor sociale.”
Într-un alt loc a spus: ”Nicicând n-are Dumnezeu nevoie de răbdare mai multă ca atunci când poporul lui ”se roagă”. Noi Îi spunem ce să facă și cum să facă; dăm sentințe și face aprecieri. Într-un cuvânt, spunem de toate, numai de rugat nu ne rugăm! Cred că locul rugăciunii nu este doar un loc unde îmi las poverile, ci și un loc unde primesc o povară. El Îmi preia poverile iar eu le iau pe ale Lui. Pentru a cunoaște acea povară, trebuie să auzim vocea Domnului. Pentru a auzi acea voce, trebuie să fim liniștiți și să știm că El e Dumnezeu.”
Ravenhill iubea așa de mult rugăciunea încât pe unde se ducea, pe unde se muta cu locuința (a locuit în foarte multe locuri din Anglia și America mutându-se acolo unde Dumnezeu îl trimitea), făcea câte o întâlnire de rugăciunea la el acasă unde veneau zeci de oameni și de la sute de km depărtare. Acolo acești oameni erau umpluți de Duh Sfânt, vindecați, primeau viziune, și mijloceau pentru America și pentru întreaga lume. În anul 1980, la una din aceste întâlniri de rugăciune, într-o vineri seara, Leonard a spus următoarele:
”Rugați-vă pentru tot ceea ce aveți pe inimă dar fiți serioși în privința lucrului pe care îl cereți și nu fiți centrați pe voi înșivă; fiți scurți și la obiect; nu este vremea să predicați în rugăciunile voastre. În seara aceasta haideți să ne rugăm în mod specific pentru Europa de Est și pentru înaintarea Evangheliei. Încă sunt mulți care suferă persecuția acolo sub comunism, așa că haideți să ne rugăm pentru România, Serbia și Ucraina și pentru celelalte țări îngrădite din est. Haideți să îl implorăm pe Dumnezeu să Își viziteze oamenii de acolo și să Își toarne binecuvântările asupra Evangheliei acolo. Acum, să ne rugăm.”
Dacă România este liberă astăzi, dacă Cuvântul poate înainta fără opreliști, dacă Biserica este liberă să se închine în România, este și pentru că acest om împreună cu toți cei care l-au urmat au mijlocit pentru noi. Răsplata lor este mare în Ceruri, dar este rândul nostru să mijlocim pentru alții. Este rândul nostru să mijlocim pentru țările care încă sunt prizoniere comunismului, pentru țările în care creștinii sunt persecutați, iar astăzi avem o mulțime de țări arabe pentru care trebuie să mijlocim. Noi la nopțile de rugăciune de la Biserica Profides am început să mijlocim pentru libertatea cuvântului și de acum vom începe să amintim câte o țară care are nevoie de eliberare de sub jugul tiraniei și al ideologiilor criminale.
Dumnezeu să facă din români niște mijlocitori!
Doamne ajută!